Jurnalista rusă anti-război Marina Ovsianikova, din nou amendată: „Merg la tribunal ca şi cum m-aş duce la serviciu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Jurnalista de televiziune rusă Marina Ovsianikova, în vârstă de 44 de ani, care a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina, a fost din nou amendată, relatează Euronews.

Ovsianikova a anunţat într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook că a fost condamnată de un tribunal din Rusia pentru „discreditarea” armatei ruse. 

Avocatul jurnalistei, Dmitri Zakhvatov, a afirmat că aceasta a fost obligată să plătească o amendă de 40.000 de ruble, circa 650 de euro, conform Euronews.

Ovsianikova a ajuns pe prima pagină a publicaţiilor internaţionale, după ce în luna martie, a intrat pe platourile emisiunii de ştiri ruse Channel One cu o pancartă pe care scria „Opriţi războiului”. Ulterior, a fost găsită vinovată  pentru organizarea unui „eveniment public neautorizat” şi a fost amendată cu 30.000 de ruble, 256 de euro. 

În urmă cu o lună, fosta jurnalistă a televiziunii de stat a mai fost amendată cu 50.000 de ruble (800 de euro) pentru o serie de declaraţii de susţinere a opozantului rus Ilia Iaşin.  

„Merg la tribunal ca şi cum m-aş duce la serviciu”, a scris, luni, Ovsiannikova, adăugând că judecătorul nu a apreciat „ironia” ei.

„Regret profund că nu am putut recunoaşte toată măreţia lumii ruse în această postare (postarea în care i-a luat apărarea activistului Ilia Iaşin, n.r.). Nu am putut să-mi exprim recunoştinţa faţă de (Vladimir) Putin în numele celor 30 de milioane de ruşi care în secolul 21 trăiesc fără canalizare şi încălzire”, a mai scris aceasta. 

„Orice acuzaţii la adresa mea sunt absurde şi inacceptabile”, a conchis Ovsiannikova.

Cetăţenii ruşi pot fi amendaţi sau pot primi pedepse cu închisoarea de până la 15 ani pentru distribuirea unor „informaţii false” despre armată.   

La jumătatea lunii iulie, Ovsiannikova a protestat în apropierea Kremlinului, afişând o pancartă cu „Putin este un criminal”. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €