Imagini cu explozia în care a fost ucis generalul Igor Kirillov. Rusia ameninţă cu un „răspuns dur”. Este al treilea asasinat în ultima lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia califică explozia care a dus la moartea generalului Igor Kirillov şi a asistentului său drept un atac terorist orchestrat de Occident şi ameninţă cu măsuri dure.

Marţi dimineaţă, generalul-locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor de apărare împotriva radiaţiilor, substanţelor chimice şi biologice ale forţelor armate ruse, şi asistentul său şi-au pierdut viaţa după ce un scuter-capcană a fost detonat în proximitatea lor. Explozia a avut loc într-o clădire rezidențială de pe Ryazansky Prospekt, în timp ce bărbații intrau pe ușă.

Generalul Kirillov, asasinat de ucraineni FOTO Profimedia

„Incidentul a fost clasificat drept act terorist, crimă, trafic ilegal de arme și muniție”, a declarat purtătoarea de cuvânt a comisiei de anchetă Svetlana Petrenko, citată de BBC.

Moscova acuză acum Occidentul de orchestrarea uciderii generalului Igor Kirillov. Pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a scris că Kirillov „a petrecut mulți ani expunând sistematic crimele anglo-saxonilor”.

Reamintim că Marea Britanie l-a sancționat pe Kirillov în octombrie, numindu-l „un purtător de cuvânt important pentru dezinformarea Kremlinului, care răspândește minciuni pentru a masca comportamentul rușinos și periculos al Rusiei”, iar cu o zi înainte de a fi ucis, guvernul de la Kiev afirma că el este cel care a monitorizat utilizarea armelor chimice în Ucraina.

La rândul său, deputatul Dumei de Stat și generalul de armată în retragere Andrei Gurulyov a declarat că Igor Kirillov a fost o persoană care „a înțeles și a urmărit întreaga activitate criminală a SUA și a sateliților săi, inclusiv biolaboratoarele lor criminale și răspândirea de arme chimice și biologice”.

Gurulyov a făcut apel la un „răspuns dur” care va include „lovituri împotriva oficialilor anglo-saxoni”.

Oficialii ruşi anunţă că intenţionează să ia măsuri extrem de dure împotriva celor care se fac vinovaţi de asasinarea generalului Igor Kirillov.

Andrei Kartapolov, președintele Comisiei pentru apărare a Dumei de Stat (camera inferioară), a promis că îi va găsi și pedepsi pe „cei responsabili de organizarea și executarea” asasinării lui Kirillov „indiferent cine sunt sau unde se află”.

Ucraina s-ar afla în spatele mai multor asasinate

Surse din SBU spun că Ucraina ar fi organizat atentatul cu scuterul-capcană în care a fost ucis generalul-locotenent rus Igor Kirillov, mai ales că opinia generală a ucrainenilor este că generalul era „o țintă legitimă”, deoarece era un criminal de război care a dat ordin să se folosească arme chimice interzise împotriva armatei ucrainene.

Acesta nu este un asasinat izolat şi nici nu este întâmplător. Serviciile de securitate ucrainene par să își intensifice vizarea persoanelor de rang înalt din Rusia care au legătură cu evenimente specifice sau care dețin competențe-cheie pentru războiul Rusiei în Ucraina.

La 13 noiembrie, o mașină capcană l-a ucis în Crimeea pe Valeri Trankovsky, un înalt ofițer naval rus. O sursă din cadrul Serviciului ucrainean de securitate (SBU) a declarat că Trankovsky era un criminal de război care a ordonat atacuri cu rachete de croazieră asupra unor ținte civile din Ucraina.

Se crede, de asemenea, că serviciile secrete ucrainene s-ar afla în spatele împușcării unui om de știință rus, Mihail Șațki, care a fost ucis lângă Moscova la 12 decembrie. Acesta ar fi fost implicat în programul de rachete al Rusiei și în dezvoltarea de software de inteligență artificială pentru drone.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie