Garry Kasparov şi Mihail Hodorkovski, doi opozanţi în exil ai lui Putin, au fost desemnaţi drept „agenţi ai străinătăţii” în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garry Kasparov, FOTO: Mediafax

Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnaţi vineri drept „agenţi ai străinătăţii" în Rusia, a informat Ministerul rus de Justiţie, notează AFP.

Potrivit sursei citate, această etichetă infamă, care aminteşte de „duşmanii poporului" din perioada sovietică, este folosită pe scara largă împotriva opozanţilor, jurnaliştilor şi activiştilor pentru drepturile omului acuzaţi că desfăşoară activităţi politice finanţate din străinătate.

„Agenţii străinătăţii" sunt supuşi la numeroase constrângeri şi proceduri complicate, sub ameninţarea unor grave sancţiuni. În special, ei trebuie să indice acest statut în toate publicaţiile lor, informează Agerpres.

În lista actualizată de pe site-ul său, Ministerul rus de Justiţiei susţine că Mihail Hodorkovski, 58 de ani, şi Garry Kasparov, 59 de ani, au „surse" din Ucraina pentru a-şi finanţa activităţile.

Fost campion mondial la şah, Garry Kasparov este opozant de multă vreme al preşedintelui Vladimir Putin şi trăieşte în exil în Statele Unite de aproape zece ani.

Mihail Hodorkovski a fost unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Rusia în anii 1990, înainte de a intra în opoziţie cu Kremlinul când Vladimir Putin a venit la putere în 2000.

Acesta a stat zece ani în închisoare, între 2003 şi 2013, şi de atunci trăieşte în exil. Ani de zile, el a finanţat printre altele, în Rusia, organizaţia de opoziţie Open Russia care s-a dizolvat în mai 2021 în faţa represiunii în creştere. 

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”