Fost deputat rus: Vladislav Surkov, supranumit „eminenţa cenuşie” a regimului Putin, este în arest la domiciliu. Noi epurări în cadrul FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladislav Surkov, în plan îndepărtat, la o conferinţă de presă alătui de Vladimir Putin, primul din imagine FOTO TASS

Vladislav Surkov, un fost consilier al lui Vladimir Putin considerat drept principalul arhitect al crizei ruso-ucrainene, este în arest la domiciliu, susţine fostul deputat rus Ilia Ponomariov.

„Vladislav Surkov este în arest la domiciliu. Au loc anchete în privinţa jafurilor din Donbas în 2014”, a anunţat Ponomariov, un fost deputat rus care a votat împotriva anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.

Vladislav Surkov, în vârstă de 59 sau 57 de ani, este considerat drept principalul arhitect al crizei ruso-ucrainene. Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko l-a acuzat că a servit ca intermediar pentru Kremlin în uciderea unor manifestanţi anti-ruşi la protestele desfăşurate la Kiev în 2013/2014.

Aceste proteste au dus la schimbarea conducerii la Kiev, preşedintele în exerciţiu, prorusul Viktor Ianukovici, fugind în Rusia. Imediat după fuga lui Ianukovici, Rusia a anexat Crimeea în februarie - martie 2014 şi a încurajat izbucnirea unui război în Donbas între forţele separatiste proruse din această regiune şi armata ucraineană şi susţinătorii ei.

Surkov a fost inclus pe listele de sancţiuni ale UE şi Statelor Unite din cauza rolului său în anexarea Crimeei.

Considerat „eminenţa cenuşie” a regimului Putin prin prisma abnegaţiei sale de a pune în practică concepte precum „democraţia suverană” şi „verticala puterii”, Vladislav Surkov a fost îndepărtat de la Kremlin în iarna anului 2020.

A lucrat timp de mai bine de 20 de ani la Kremlin, în principal în calitate de director adjunct al Administraţiei Prezidenţiale Ruse.

La scurt timp de la plecarea de la Kremlin, Surkov a negat existenţa Ucrainei. „Există ucrainitate. Adică o dereglare mintală specifică. Aceasta este o predilecţie pentru etnografie dusă la extremă. Este vorba despre o istorie locală sângeroasă. O confuzie în loc de stat. Există borş, Bandera, dar nu şi naţiune”, a spus el.

Jurnalista Anna Nemţova a criticat aspru activitatea sa la Kremlin, spunând despre el că a lăsat o moştenire de „politici sinistre”.

Recrutat încă din tinereţe de GRU, spionajul militar rus, Surkov a intrat în slujba Kremlinului în ultimele luni ale preşedinţiei lui Boris Elţîn şi a reuşit să se facă util lui Vladimir Putin. Şi-a creat o aură de „maestru păpuşar“, care manevrează din culise politicile interne şi este capabil să-şi distrugă fără milă adversarii.

„Surkov este dezaprobat pentru că a otrăvit democraţia în Rusia şi a contribuit la distrugerea libertăţii presei, la inspiraţia mişcărilor de extremă dreaptă şi la modelarea politicilor eşuate din Ucraina“, afirmă Anna Nemţova într-un articol cu privire la plecarea lui Surkov de la Kremlin.

Arestarea lui Surkov este pusă pe seama unor lupte între serviciile secrete ruse.

De altfel, potrivit jurnalistului Hristo Grozev, de la Bellingcat, circa 150 de ofiţeri FSB, succesorul KGB, au fost concediaţi sau arestaţi recent. Printre ei figurează şi generalul-colonel Serghei Beseda, şef al departamentului extern.

Putin, fost agent KGB şi şef al FSB, ar fi dispus epurări în departamentul extern al FSB întrucât ar fi primit informaţii eronate în legătură cu situaţia din Ucraina.

„Serghei Beseda, şeful Serviciului (Extern, n. red.), şi adjunctul său Boluh, au fost plasaţi în arest la domiciliu, potrivit surselor mele din interior”, scrie şi jurnalistul de investigaţii Andrei Soldatov.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”