Fiica lui Dmitri Peskov, ridiculizată după ce a trecut de la vedetă pe Instagram la expertă în construcţii navale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica unuia dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Vladimir Putin a fost ridiculizată, după ce a încercat să treacă de la statutul de vedetă de Instagram la comentator politic. Elizaveta Peskova, în vârstă de 19 ani, este fiica purtătorului de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

Până de curând, Elizaveta era cunoscută pentru fotografiile sale stilate de pe social media, care înfăţişau cum tânăra se bucură de avantajele vieţii de progenitură a elitelor conducătoare ale Rusiei. Ea îşi arăta hainele şi accesoriile de designer, în timp ce călătorea în toată lumea şi îşi lua licenţa în marketing în Franţa.

Nu cu puţină încredere în sine, tânăra a făcut o incursiune prost inspirată în sfera politică, atunci când a vizitat un şantier naval din Crimeea şi şi-a exprimat înţelepciunea în afaceri. Potrivit Times, Elizaveta a ţinut un discurs jalnic în timpul unei conferinţe de presă, care a inclus şi afirmaţia: „Construcţia de nave nu este ceva de care să te ruşinezi.”

Ea a mai dezvăluit: „Nu cunosc nici măcar o singură persoană care şi-ar imagina măcar că există oameni care construiesc nave.”

Elizaveta s-a întâlnit ulterior cu muncitori de pe şantierul naval Sevastopol şi a putut să se întoarcă într-un mediu mai familiar ei, lăsându-se fotografiată şi punând poza pe Instagram.

Potrivit informaţiilor din presă, ea ar fi purtat o rochie creată de fiica liderului cecen şi prieten al lui Putin, Ramzan Kadyrov.

Liderul opoziţiei Alexei Navalny a spus: „O nouă stea a apărut, în sfârşit, la orizontul politicilor feudale privind personalul ale guvernului nostru,” adăugând că Elizaveta este „un ministru guvernamental gata făcut.”

Utilizatorii ruşi de Twitter au fost mai reţinuţi în a lăuda eforturile Elizavetei. Unul dintre ei a scris: „Ţara noastră se duce de râpă exact din cauza unor astfel de lucruri. Toţi specialiştii adevăraţi putrezesc pe undeva, lucrând pentru 20.000 de ruble (255 de euro) pe lună.”

Un altul a spus: „Circul cu fiica de 19 ani a lui Peskov, care a fost chemată de la Paris ca să rezolve problemele unui şantier naval este o cinică bătaie de joc a Kremlinului faţă de poporul său.”

„Nu este nimeni în Rusia, exceptând fiica lui Peskov, care să fie trimis la un şantier naval din Crimeea? Nepotismul din cercurile de putere mă scoate din minţi,” a scris un alt utilizator.

Elizaveta a spus că a vizitat şantierul la cererea personalului, care se străduia să recruteze noua generaţie rusă de constructori de nave.  Înainte de călătorie, tânăra a subliniat că este încântată de „oportunitatea de a îmbunătăţi măcar puţin lumea prin a ajuta oamenii.”

Criticii susţin că episodul este simptomatic pentru inegalitatea şi corupţia din interiorul societăţii ruse. Un raport al Credit Suisse a arătat că cei mai bogaţi 10 la sută dintre ruşi deţin 87 la sută din averea ţării. 

Tatăl Elizavetei a fost surprins, anul trecut, purtând un ceas care ar costa 397.000 de euro. Salariul său oficial este de 160.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii