Explicaţia Rusiei pentru contaminarea cu radiaţii a unui medic care a tratat victimele accidentului nuclear: „crabii de la Fukushima“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiali ruşi din oraşul Arhanghelsk au admis că a fost găsit un izotop radioactiv în corpului unuia dintre medicii care au ajutat la tratarea victimelor recentului accident nuclear din nordul Rusiei. Cu toate că medicul a interacţionat cu pacienţi veniţi dintr-o zonă în care nivelul normal al radioactivităţii a fost depăşit de 16 ori, oficialii ruşi a pus identificarea izotopului radioactiv pe seama alimentaţiei medicului, relatează CNN.

”Cesium-137…are proprietatea de a fi prezent în peşti, ciuperci, licheni şi alge”, arată declaraţia publicată pe site-ul administraţiei locale. ”Cu un anumit grad de probabilitate, putem asuma că acest element a ajuns în corpul uman prin intermediul alimentelor”.

Un angajat al spitalului din Arhanghelsk ar fi spus că medicul contaminat ar fi informat de oficialii ruşi că s-a contaminat cu radiaţii în urma unei vacanţe în Thailanda, a relatat, joi, publicaţia Meduza din Riga. „Ai mâncat crabi de la Fukushima când erai acolo”, a descris acesta ce i s-a spus doctorului de către oficialii ruşi.

Accidentul nuclear de pe 8 august a luat viaţa a cel puţin 5 persoane care lucrau pentru agenţia de stat Rosatom. Conform ministerului local al sănătăţii, mai mult de 110 persoane care au intervenit la faţa locului în urma accidentului au fost examinat, unii fiind duşi la Moscova pentru controale amănunţite.

Tatyana Rusinova, ministrul interimar al sănătăţii din Arhanghelsk, declarat că, exceptându-l pe medicul în corpul căruia a fost găsit izotopul cesium-137, ”nicio altă contaminare radioactivă a hainelor sau a corpurilor celor implicaţi nu a fost detectată”. Cu toate acestea, ziarul de investigaţii Novaya Gazeta a publicat informaţii conform cărora două dintre cele 5 persoane ar fi murit din cauza contaminării radioactive. 

Relatării conform cărora zeci de medici şi infirmieri ar fi fost expuşi radiaţiilor au circulat în presă în urma accidentului, mai multe publicaţii independente publicând declaraţii anonimizate ale unor medici furioşi că nu au fost avertizaţi de pericolul contaminării cu radiaţii şi că nu au avut echipamentul cerut de o astfel de situaţie.

Kremlinul a negat relatările. Dmitry Peskov, Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, s-a arătat sceptic faţă de veridicitatea surselor citate. ”Nu deţin astfel de informaţii, nu ştiu despre ce doctori vorbiţi. Este nevoie să ştim exact despre ce doctori vorbiţi, cine sunt”, le-a spus Peskov, joi, jurnaliştilor. Presat de aceştia pentru mai multe informaţii, Peskov a pus sub semnul întrebării motivaţiile din spatele acestor întrebări.

”Aţi încercat să vă uitaţi la situaţia aceasta din alt punct de vedere? Modul în care se desfăşoară lucrurile mă face să cred că cineva încearcă intenţionat să ducă într-o anumită direcţie relatările presei despre acest subiect, să distorsioneze realitatea şi să prezinte situaţia ca şi cum ar fi motive de îngrijorare în faţa vreunui pericol”, a spus acesta.

Igor Semin, medic la spitalul Arhanghelsk, a ieşit, însă, în public cu nemulţumirile avute faţă de modul în care guvernul rus a gestionat situaţia. ”Mulţi au fost dezamăgiţi: tineri, cei mai în vârstă aveau 31 de ani, care s-a prăbuşit după o zi din cauza radiaţiilor, populaţia din Severodvinsk…doctori, colegi de-ai mei care s-au trezit în faţa victimelor cu mâinile goale, nu aveau nici măcar o mască de oxigen”, a scris acesta pe o reţea de socializare. ”Nimeni n-a zis ceva, nimeni n-a fost avertizat – i-au aruncat în faţa trenului şi i-au lăsat să se descurce”.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție