„E Satana”. Cum îl insultă oligarhii ruși pe Putin, într-o înregistrare care ar fi „scăpat” pe internet

0
Publicat:

O înregistrare audio a unei presupuse convorbiri telefonice, care ar fi avut loc între producătorul muzical rus Iosif Prigojin și fostul senator miliardar Farhad Akhmedov este senzația momentului în Rusia. În timp ce unul dintre interlocutori susține că are fi vorba despre un fals, o instituție de presă i-a susținut public autenticitatea.

Putin, înjurat de elitele ruse, într-un apel telefonic FOTO Arhivă

Discuția neobișnuit de sinceră dintre doi membri înstăriți ai elitei ruse, care se presupune că ar fi o conversație telefonică interceptată, a fost postată pe YouTube la începutul acestei luni. Înregistrarea a intrat în atenția publică abia vineri, când existența sa a fost mediatizată de Canalul 5 al Ucrainei, scrie The Moscow Times.

Jignirile elitelor la adresa lui Vladimir Putin

Atingând frustrările legate de situația politică actuală din Rusia și de sancțiunile occidentale împotriva statului, discuția are loc într-un limbaj extrem de grosolan. Cei doi interlocutori îl critică atât președintele rus Vladimir Putin, cât și războiul în sine. Convorbirea, încărcată de insulte, a șocat întreaga țară, dată fiind tăcerea marii majorităţi a elitelor Rusiei asupra conflictului militar din Ucraina.

Lui [Putin] nu-i pasă de nimic. Și nu-i pasă de oameni. Este însuși Satana”, spune unul dintre cei doi.

Cum vom curăța toate astea mai târziu? Fascismul va fi aici, o dictatură militară. O să vezi. Așa se va termina, continuă el, în timp ce interlocutorul său îl aprobă.

Cu toate acestea, autenticitatea înregistrării rămâne departe de a fi sigură.

Producătorul muzical neagă cele spuse

Iosif Prigojin afirmă, într-o primă reacție pe Telegram, că înregistrarea este cel mai probabil un „fals”. Mai târziu, însă, când a vorbit cu jurnaliștii de la site-ul de știri rus „Fontanka”, Prigojin a acceptat că înregistrarea ar fi parțial autentică. Anumite părți ar fi, într-adevăr reale, în timp ce altele susține că sunt fabricate, în întregime.

Reprezentanții institutului independent de știri de investigație „Important Stories”, care operează în prezent din afara Rusiei, au declarat, luni, că în opinia lor, înregistrarea este în totalitate autentică, citând o sursă din FSB.

Cele două voci pot fi auzite discutând inclusiv despre nemulțumirea față de unii dintre cei mai apropiați asociați ai lui Putin, inclusiv șeful Rosneft, Igor Sechin, șeful Rostec, Serghei Chemezov, și șeful Gărzii Naționale, Viktor Zolotov. Ei afirmă că asociații lui Putin au format o coaliție care urmărește să-l doboare pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

Uite, au făcut echipă – Igor Ivanovich [Sechin], Serghei Viktorovich [Chemezov] și [Viktor] Zolotov. Ei pun totul pe seama lui Șoigu. Îl numesc nebun – pe la spatele lui, desigur – și acum au sarcina de a-l dărâma naibii”, spune vocea care se presupune că îi aparține lui Prigozhin.

Producătorul muzical Iosif Prigozhin și soția sa, cântăreața pop Valeria, au fost susținători publici de multă vreme ai lui Vladimir Putin și chiar au făcut campanie pentru el la alegerile prezidențiale din 2018.

Farhad Akhmedov, un miliardar rus de origine azeră, și-a câștigat banii în industria gazelor din Siberia în anii 1990 și a servit ca senator rus între 2004 și 2009. După invazia rusă a Ucrainei, Akhmedov a avut de suportat sancțiunile impuse de Uniunea Europeană și Regatul Unit. În prezent, el locuiește în Baku.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești