Dmitri Utkin, şeful militar şi cofondatorul Grupului Wagner, a fost înmormântat la Moscova

0
Publicat:

Dmitri Utkin, şeful militar şi fondatorul împreună cu Evgheni Prigojin al companiei de mercenari Wagner, care a murit împreună cu şeful său şi cu alte opt persoane la 23 august într-un dezastru aviatic încă neelucidat, a fost înmormântat joi în cimitir militar Mîtişci din nordul Moscovei.

Dmitri Utkin

Fost ofiţer al forţelor speciale din cadrul serviciilor de informaţii militare ruse (GRU), în care a ajuns la gradul de locotenent colonel, Utkin, care la momentul morţii avea 53 de ani, era numărul doi în compania de mercenari, care se numea "Wagner" după numele său de cod, scrie Agerpres.

De la prima oră a dimineţii, autorităţile au desfăşurat un puternic dispozitiv de securitate în jurul "Panteonului Apărătorilor Patriei", aşa cum este denumită necropola militară fondată în 2001 şi unde este onorată memoria celor care au murit în apărarea Rusiei şi a personalităţilor cu mari merite în stat, notează EFE.

La înmormântare, care a fost una privată, la cererea familiei, şi a avut loc la ora locală 10:00 (07:00 GMT), în Biserica Sf. Serghei, au participat aproximativ 50 de persoane, iar administraţia cimitirului - situat la circa 20 de kilometri de centrul capitalei ruse - a permis ulterior accesul celor peste o duzină de membri ai Grupului Wagner pentru ca aceştia să-şi ia rămas bun de la comandantul lor.

Utkin a luptat în Cecenia, Siria şi Ucraina şi a primit titlul de Erou al Rusiei.

Într-una dintre puţinele fotografii cunoscute cu el, Utkin apare cu capul ras şi mai multe tatuaje naziste.

Potrivit canalului Telegram al mass-media moscovite MSK1.RU, Utkin a fost înmormântat cu onoruri militare reduse, deoarece sicriul său a fost transportat într-o dubă şi nu pe un afet de tun şi nu au fost trase salve de artilerie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie