Diplomat rus: Statele Unite au o atitudine distructivă în relaţia cu Rusia. Moscova poate avea riposte dureroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au o „abordare distructivă” în relaţia cu Rusia, afirmă Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizând că Moscova poate avea riposte „dureroase”, potrivit Associated Press, citat de Mediafax.

Diplomatul rus a atras atentia că Rusia ar putea adopta măsuri simetrice dacă Statele Unite vor impune noi sancţiuni.

„Elaboram o listă de măsuri, dar ar fi greşit să le anunţam în avans. Le vom utiliza în caz de necesitate, vom avea reacţii dureroase", a precizat Riabkov. „Agenda noastră bilaterală în relaţia cu Statele Unite a devenit total negativă din cauza parcursului distructiv asumat de Washington”, a adăugat diplomatul rus, citat de AP.

Replicile dure ale lui Riabkov sunt adresate afirmaţiilor secretarului american de Stat, John Kerry. Şeful diplomaţiei americane e acizat că a încălcat „etica diplomatică" afirmând în Congresul SUA că oficialii ruşi l-au minţit în ceea ce priveşte presupusa susţinere oferită insurgenţilor ucraineni. Oficialul rus consideră judecăţile de valoare ale lui Kerry sunt nepotrivite. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete