De ce un posibil colaps al Iranului ar avea implicații majore pentru Rusia

Eșecul negocierilor dintre Statele Unite și Iran privind programul nuclear al Teheranului și atacul devastator care a dus la decapitarea conducerii de la Teheran readuce în prim-plan riscul unui nou conflict în Orientul Mijlociu. Pentru Rusia, evoluțiile ar putea avea consecințe strategice directe, spun analiștii ruși citați de tabloidul Pravda.

Statele Unite au cerut dezmembrarea completă a unor instalații nucleare-cheie, inclusiv cele de la Fordo, Natanz și Isfahan, precum și transferul stocurilor de uraniu îmbogățit sub control internațional. De asemenea, Washingtonul a insistat ca Iranul să limiteze permanent nivelul de îmbogățire la praguri civile și să oprească dezvoltarea unor centrifuge avansate.

Teheranul a indicat disponibilitatea de a discuta limitarea nivelului de îmbogățire, însă a respins oprirea totală a activităților pe teritoriul său și orice restricții asupra programului său balistic, pe care îl consideră esențial pentru securitatea națională.

Pentru conducerea iraniană, programul nuclear reprezintă unul dintre puținele instrumente de negociere în raport cu Occidentul. O eventuală cedare totală ar putea avea consecințe politice interne, afectând echilibrul dintre facțiunile reformiste și structurile conservatoare, inclusiv Garda Revoluționară Islamică, susțin analiștii ruși.

Miza pentru Moscova

Pentru Rusia, menținerea unui Iran stabil și independent are o dimensiune strategică. Iranul reprezintă un actor-cheie în vecinătatea sudică a spațiului postsovietic. O eventuală schimbare de regim la Teheran sau o perioadă prelungită de instabilitate ar putea crea un arc de insecuritate în apropierea Caucazului și Asiei Centrale.

În plus, Marea Caspică ar putea căpăta o nouă importanță militară în cazul unei extinderi a influenței occidentale în regiune, o perspectivă privită cu îngrijorare la Moscova.

Pe plan economic, ruta de transport „Nord–Sud”, care leagă Rusia de Oceanul Indian prin Iran, a devenit mai importantă în contextul sancțiunilor occidentale. Fără acces la această rută, opțiunile comerciale ale Moscovei ar putea fi limitate, în condițiile în care alte căi maritime sunt vulnerabile la restricții.

Un eventual conflict terestru de amploare ar schimba radical calculele strategice ale tuturor actorilor implicați. Pentru Rusia, o astfel de evoluție ar reprezenta o provocare majoră de securitate la frontiera sa sudică.

Războiul din Orientul Mijlociu expune limitele puterii Kremlinului

Rusia și-a exprimat îngrijorarea și condamnarea în urma izbucnirii recente a conflictului care a implicat principalul său aliat, Iranul, dar până acum a rămas în mare parte pe tușă, relatează CNN.

Kremlinul a declarat luni că este în „contact constant” cu conducerea Iranului – deși Moscova nu a clarificat pe cine include acum această comunitate, în urma uciderii liderului suprem al Teheranului în atacuri.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat jurnaliștilor că „sunt zile tulburi”, referindu-se la războiul Statelor Unite și al Israelului cu Iranul, adăugând că Moscova continuă, de asemenea, contactele cu liderii țărilor afectate de conflict, inclusiv cu statele din Golful Persic.

Când a fost întrebat dacă Kremlinul consultă statele BRICS – grupul de economii emergente susținut de China și Rusia, din care face parte Iranul – Peskov a declarat că apartenența la BRICS nu obligă membrii să ofere asistență reciprocă în timpul unei agresiuni armate, subliniind limitele prieteniei cu Moscova.

„Este o organizație de altă natură și implică cooperare în alte domenii”, a spus Peskov.

Iranul și Rusia au semnat un tratat pe 20 de ani în ianuarie 2025, consolidând parteneriatul lor economic, militar și politic. Dar, în mod crucial, acesta nu a ajuns la un pact de apărare reciprocă care ar obliga Moscova să vină în ajutorul Teheranului în caz de agresiune militară. Limitele puterii Moscovei au fost, de asemenea, evidente în urma atacurilor israeliano-americane asupra Iranului din iunie 2025, când Moscova a oferit o condamnare retorică, dar nu a intervenit și nici nu a oferit sprijin militar.

Președintele rus Vladimir Putin, în primele sale comentarii oficiale de duminică de la atacurile americano-israeliene asupra Iranului și atacurile de represalii ale Teheranului, a numit uciderea liderului suprem al Iranului o „crimă cinică” care a încălcat „toate normele moralității umane și ale dreptului internațional”. Dar aceste cuvinte dure sunt doar asta - cuvinte.

Liderul suprem se alătură acum unei liste tot mai mari de parteneri pe care Moscova nu a reușit să-i protejeze. Kremlinul nu a reușit să împiedice SUA să-l captureze pe președintele venezuelean Nicolas Maduro într-un raid al trupelor americane în ianuarie, iar aliatul de lungă durată al Siriei, Bashar al-Assad, a fost înlăturat de forțele rebele în decembrie 2024.

Aceste episoade întăresc percepția tot mai mare în rândul multor observatori că alianțele Kremlinului sunt din ce în ce mai mult garanții simbolice decât strategice.

Este clar că Moscova dă vina pentru recenta izbucnire a ostilităților din Orientul Mijlociu pe SUA și Israel, Ministerul rus de Externe numind sâmbătă campania militară o „cursă periculoasă” menită să schimbe regimul.

Însă, având în vedere că Kremlinul este prins într-un război lung și anevoios în Ucraina și din ce în ce mai constrâns economic și militar, rolul Moscovei în conflictul din Orientul Mijlociu, care se extinde, s-ar putea limita la retorică.