De ce a fost ales Vladimir Putin cel mai puternic om din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al doilea consecutiv preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost numit cea mai influentă persoană din lume potrivit topului realizat de revista „Forbes”. Acesta le-a luat faţa altor politicienii importanţi precum preşedintele american Barack Obama şi preşedintele chinez Xi Jianping.

„Business Insider” face o analiză fiind luată în considerarea  puterea coercitivă (hard power).  În 2014, ţara condusă de Putin a anexat peninsula Crimeea, a stat în spatele părţii separatiste proruse din Ucraina care duce un conflict armat împotriva puterii d ela Kiev şi a semnat un contract privind furnizarea de gaz în China. Valoarea tranzacţiei este estimată la aproximativ de miliarde de dolari, potrivit Ria Novosti.

De asemenea, liderul rus a vorbit în repetate rânduri de cele 8484 de focoase nucleare pe care le deţine ţara sa, ceea ce înseamnă că a vrut să atragă atenţia NATO că Moscova este puternică în prezent.

Aviaţia militară rusă a fost foarte activă în ultimii doi ani. Simulări de atac au avut loc în apropierea Suediei şi a Americii de Nord. La sfârşitul lunii octombrie, avioanele de luptă ale NATO au interceptat 26 de aeronave ruse în apropierea spaţiului apărat de organizaţia internaţională.

Putin nu s-a sfiit în acest an să aibă un discurs dur la adresa statelor occidentale şi să-şi asume riscuri în a „şantaja” de multe ori anumiţi actori internaţionali prin ameninţarea că furnizarea de gaz natural şi petrol va fi oprită.

Rusia a anunţat deja că este aproape sigur nu-şi va trimite reprezentanţi la summit-ul bianual din 2006 privind securitatea nucleară care va avea loc la Chicago, potrivit Reuters.

Liderul de la Moscova a acuzat Statele Unite că au un standard dublu când vorbesc de oua ordinea mondială, fiind invocată intervenţia în Serbia, în sprijinul etnicilor albanezi din Kosovo în anii 90.

În afară de dorinţa sa de a arăta în plan internaţional că este puternic, Putin a urmărit să-şi întărească poziţia sa internă prin îndepărtarea principalilor voci ale opoziţiei sau prin ameninţări indirecte.

În topul celor mai influente 100 persoane din lume se mai află prim-ministrul indian Narendra Modi (15) şi fondatorul Alibaba şi totodată cel mai bogat chinez,Jack Ma (30) . În acest clasament figurează 26 de americani, 19 personalităţi sunt din Asia. Femeile sunt destul de slab reprezentate, doar nouă, între ele şi franţuzoaica, Christine Lagarde, locul 33.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William