Cum a devenit lumea lui Putin o cameră de ecou. Riscuri pentru Donald Trump

Generalii spun că toate obiectivele războiului vor fi atinse. Economiștii insistă că economia Rusiei va rezista mai bine decât cea a Ucrainei, în ciuda sancțiunilor. Iar președintele american Donald Trump afirmă că Rusia este mult mai puternică și că Kievul nu mai are cărți de jucat.

Într-un asemenea context, nu este surprinzător că Vladimir Putin nu vede motive reale pentru concesii în privința Ucrainei. Din perspectiva Kremlinului, războiul pare să decurgă conform planului.

Rămâne neclar dacă liderul rus va accepta cel mai recent plan de pace propus de Statele Unite — un plan pe care mulți analiști îl consideră favorabil Moscovei, dar care nu îi îndeplinește toate obiectivele. Atâta timp cât Putin este convins că Rusia câștigă și că economia este stabilă, stimulentele pentru compromisuri sunt limitate, scrie The Washington Post.

Un cerc tot mai îngust de opinii

De-a lungul celor peste 25 de ani la putere, Vladimir Putin a fost înconjurat de voci loiale. Însă, potrivit observatorilor, gama de opinii care ajung la el s-a restrâns dramatic în timp.

Boris Bondarev, diplomat rus care a demisionat în 2022 în semn de protest față de invazia pe scară largă a Ucrainei, a descris într-un eseu modul în care această uniformizare a gândirii s-a adâncit în interiorul aparatului de stat.

„Una dintre lecțiile centrale ale invaziei ține de ceea ce am văzut timp de două decenii: ce se întâmplă atunci când un guvern este modelat treptat de propria propagandă”, a scris el. „Războiul arată clar cum deciziile luate într-o cameră de ecou pot avea efecte dezastruoase.”

Dar, spun cei care urmăresc evoluția Rusiei, lucrurile nu au stat mereu așa.

De la pluralism la conformism

Un proiect de arhivă online, Achtopotv, readuce în atenție fragmente dintr-o perioadă în care discursul public rus era mult mai divers. Într-un clip din 2005, un tânăr senator și istoric, Vladimir Medinski, avertiza împotriva reabilitării simbolurilor lui Iosif Stalin, vorbind despre pericolele glorificării unui sistem construit pe represiune și sacrificii umane.

Astăzi, Medinski este negociatorul-șef al Rusiei în discuțiile cu Ucraina și un susținător vocal al eforturilor Kremlinului de a readuce fostele state-satelit sovietice în sfera de influență a Moscovei. În primăvara acestui an, un nou bust al lui Stalin a apărut în metroul din Moscova.

Un alt videoclip îl arată pe Putin, în anul 2000, la începutul primului său mandat, pledând pentru importanța presei libere și a libertăților civile, avertizând că Rusia riscă „să alunece spre totalitarism” fără ele. În deceniile care au urmat, această viziune a fost abandonată, în favoarea refacerii influenței geopolitice pierdute după destrămarea Uniunii Sovietice.

Transformări spectaculoase

Poate cea mai frapantă schimbare este cea a lui Dmitri Medvedev. Considerat cândva un reformator moderat, cu o atitudine mai deschisă față de Occident în perioada în care a fost președinte (2008–2012), Medvedev s-a reinventat între timp ca unul dintre cei mai agresivi critici ai Occidentului, evocând în mod repetat amenințări nucleare în mesajele sale online.

Analiștii spun că această transformare reflectă nevoia de supraviețuire politică într-un sistem în care loialitatea față de lider a devenit esențială.

Momente-cheie și tăcerea opoziției

Experții diferă în privința momentului exact în care Rusia a trecut acest prag. Unii indică revenirea lui Putin la președinție în 2012, alții anexarea Crimeei în 2014. Jurnaliștii Andrei Soldatov și Irina Borogan susțin însă că procesul a început mult mai devreme, chiar în primele mandate ale lui Putin, când mulți oficiali și intelectuali au adoptat discret linia Kremlinului.

În februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, devenise de neconceput ca un oficial de rang înalt să se opună public deciziilor președintelui. Acest lucru a fost vizibil în ședința televizată a Consiliului de Securitate, cu trei zile înainte de invazie, când oficialii au părut luați prin surprindere de faptul că li s-a cerut să își exprime sprijinul în direct.

Potrivit relatărilor din culise, un singur om ar fi încercat să se opună: Dmitri Kozak, un consilier apropiat al lui Putin, responsabil anterior de dosarul ucrainean. Argumentele sale nu au fost difuzate public, iar el a dispărut treptat din prim-plan, părăsind Kremlinul în această toamnă.

Propaganda care se întoarce spre interior

Bondarev descrie cum diplomații ruși au fost trimiși ani la rând în străinătate pentru a repeta mesajele Kremlinului, iar ulterior li s-a cerut să raporteze că aceste narațiuni au avut succes.

„Publicul-țintă al propagandei nu mai erau doar țările străine, ci chiar conducerea noastră”, a spus el. „Nu e de mirare că Putin a ajuns să creadă că Ucraina poate fi învinsă fără dificultăți.”

Paralele incomode

Unii observatori văd fenomene similare și în jurul lui Donald Trump. Jurnalistul Roman Badanin, editorul publicației de investigații Proekt, aflată în exil, a comparat recentele briefinguri ale lui Trump cu bloggeri loiali cu maratoanele anuale de presă ale lui Putin.

„Este uimitor cât de asemănătoare sunt”, a scris el.

Ceea ce îi neliniștește pe mulți critici ai Kremlinului este viteza cu care figuri influente din Washington și-au ajustat pozițiile. Marco Rubio, actualul secretar de stat, avertiza cândva că abandonarea Ucrainei ar submina credibilitatea SUA. Între timp, emisarul lui Trump, Steve Witkoff, a fost criticat pentru poziții percepute ca favorabile Moscovei.

Pentru Bondarev, aceste evoluții ilustrează un mecanism familiar. „Adaptabilitatea politică este o trăsătură umană”, spune Badanin. „Dar în regimuri autoritare, oricine intră în sistem ajunge, mai devreme sau mai târziu, complice — direct sau indirect — la ceva profund greșit.”