Cineastul ucrainean aflat în greva foamei în Rusia, Oleg Senţov, spitalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ukrainebusiness.com.ua

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, aflat în greva foamei de peste patru luni, într-o închisoare rusă, a fost spitalizat vineri în vederea unor examene menite să-i ”corecteze tratamentul”, au anunţat serviciile penitenciare ruse, relatează AFP.

Realizatorul, care se opune anexării Crimeei, ”a fost transportat la spitalul municipal din Labîtnanghi (Marele Nord rus), unde face examene suplimentare şi consultă specialişti”, au anunţat serviciile penitenciare regionale înr-un comunicat.

”În funcţie de rezultatul examenului, tratamentul lui Oleg Senţov va fi corectat”, se arată în text.

Opozantul anexării Crimeei de către Rusia în 2014 Oleg Senţov, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în 2015, după ce a fost găsit vinovat de ”terorism” şi ”trafic de armament”, în urma unui proces catalogat drept ”stalinist” de către organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International (AI).

El a intrat în greva foamei pe 14 mai, cerând eliberarea tuturor ”deţinuţilor politici” ucraineni încarceraţi în Rusia.

Într-o scrisoare publicată vineri şi transmisă autortăţilor ucrainene, reprezentantul Kremlinului pentru drepturile omului Mihail Fedotiv dă asigurări că realizatorul se află ”sub supraveghere medicală 24 de ore din 24” şi a confirmat că acesta primeşte suplimente alimentare cu vitamine.

Starea sa era catalogată drept ”stabilă, fără evoluţie negativă” şi fără să-i pună în pericol viaţa.

Statele membre G7 şi numeroase personalităţi din lumea culturală, precum cineastul elveţian Jean-Luc Godard sau actorul american Johnny Depp, au îndemnat la eliberarea sa.

În pofida unor declaraţii alarmiste ale rudelor sale cu privire la degradarea stării sale de sănătate de peste toată vara, Kremlinul a repetat în mai multe rânduri că o graţiere poate să fie acordată numai la cererea deţinutului. Oleg Senţov refuză să o ceară.

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță