Avertismentul ministrului leton de Externe: Exerciţiul comun ruso-belorus „Zapad-2017” va avea şi un element nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea utiliza exerciţiile militare „Zapad-2017”, care vor avea loc în septembrie, pentru a testa vulnerabilitatea NATO în faţa războiului hibrid şi în acesta va include şi „un element nuclear“.

„Avem suficiente motive sa credem ca acest exercitiu va avea un element nuclear. În septemebrie vom vedea sub ce forma, dar ultima oară a luat forma unei lovituri preventive", a declarat Edgars Rinkevics, ministrul leton de Externe, citat de Guardian“.

O altă parte a exerciţiilor de pregătire implică lansarea de rachete cu rază scurtă de acţiune şi de rachete balistice Iskander.

Şeful diplomaţiei letone a mai declarat, într-un interviu pentru „The Telegraph“ că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea utiliza exerciţiile militare „Zapad-2017”, care vor avea loc în septembrie, pentru a testa vulnerabilitatea NATO în faţa războiului hibrid, a propagandei şi a atacurilor sale cibernetice, pe care Moscova le-a folosit anterior împotriva Ucrainei.

Rinkevics a mai atras atenţia că acţiunile infracţionale ale hackerilor pro-Kremlin sunt periculoase prin faptul că pot duce la victime în rândul civililor şi la degenerarea într-o confruntare militară. Potrivit lui Edgars Rinkēvičs, comunitatea internaţională greşeşte atunci când califică drept „defensive” manevrele militare comune Rusia-Belarus, deoarece acestea sunt inerent „ofensive”. 

„Există posibilitatea ca aceste manevre să fie mai ample decât exerciţiile militare convenţionale. Nu putem exclude incidente şi provocări, care includ testarea capacităţii noastre de apărare a spaţiului cibernetic” – a explicat diplomatul leton. 

Edgars Rinkēvičs a mai atras atenţia asupra „globalizării ascunse a războiului cibernetic al Rusiei împotriva Occidentului, care poate duce la pierderi umane”. 

„La un moment dat, vor muri oameni. Dacă vor fi scoase din funcţiune sistemele de securitate sau dacă spitalele vor fi lăsate fără energie electrică, mă tem că o astfel de activitate ar putea provoca o creştere foarte reală a puterii militare” – a avertizat ministrul de externe al Letoniei. 

Federaţia Rusă şi Republica Belarus organizează exerciţiul militar „Zapad-2017” în perioada 14-20 septembrie, în apropierea frontierelor unor state NATO precum Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Deşi Moscova a dat asigurări că exerciţiile au caracter „defensiv”, cu participarea a doar 13.000 de militari, experţii occidentali cred că aceste manevre militare pot permite Rusiei să poziţioneze circa 100.000 de militari pe teritoriul Republicii Belarus.

Rusia susţine că la exerciţii vor lua parte aproape 13.000 de militari ruşi şi belarusi şi vor avea ca scop "calmarea" unei presupuse revolte separatiste susţinută de statele membre NATO. Alţi analişti susţin că manevrele vor simula o invazie a Poloniei şi Lituaniei.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."