Alexei Navalnîi, cel mai puternic opozant al lui Putin, este în pericol în închisoare: ar fi căzut în celulă, iar avocații nu mai știu nimic de el

0
Publicat:

Alexei Navalnîi, cunoscut ca unul dintre principalii dușmani ai Kremlinului, ar fi avut un incident grav de sănătate în închisoare, iar susținătorii săi susțin că viața sa ar putea fi în pericol, politicianul întemnițat în Ruisa nemaifiind văzut de zile întregi.

Nu se mai știe nimic de soarta lui Navalnîi de zile întregi FOTO arhiva Adevărul

Potrivit purtătorului său de cuvânt, avocatul rus a fost lipsit de hrană mai multe zile și a „a leșinat de foame", căzând în celula sa.

Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al lui Alexei Navalnîi, a vorbit despre situația îngrijorătoare pe contul său oficial de socializare.

S-a îmbolnăvit în celula sa săptămâna trecută. I s-a făcut rău și a căzut la podea. Personalul penitenciarului a intervenit imediat, a coborât patul, l-a întins pe Alexey și i-a făcut o perfuzie. Nu știm ce a fost, dar având în vedere faptul că nu i se dă să mănânce, este ținut într-o celulă de pedeapsă fără ventilație, iar timpul pentru plimbări a fost redus la minimum, pare a fi un leșin de foame”, a spus aceasta.

Echipa lui Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, susține că acestuia nu i s-a permis să fie văzut de nimeni după ce a leșinat. Avocaților li s-a spus că trebuie să aștepte să-l vadă până când va fi momentul potrivit, după ce li s-a refuzat vizita în mod repetat.

Navalnîi a vorbit ulterior cu echipa sa, dar orice comunicare a fost întreruptă de trei zile de când avocații l-au văzut ultima dată.

Acum este a treia zi în care nu știm unde este. Înainte de asta, erau cel puțin scrisori ocazionale de la el, deși cenzurate, dar nu am primit nicio scrisoare toată săptămâna. Faptul că nu îl putem găsi pe Alexey este extrem de îngrijorător”, a mai spus Yarmysh, citată de The Sun.

Navalnîi, descris de către Washington Post ca „omul de care Putin se teme cel mai mult”, a trecut deja prin două situații de viață și moarte, considerate că ar fi fost ordonate de oficialii ruși.

Liderul partidului de opoziție rus, Progress Party, a intrat în comă după două tentative de otrăvire cu substanța Novichok, mulți sunând că cel care a pus la cale acest lucru a fost Putin.

Anunțul despre Navalnîi vine în momentul în care președintele rus Vladimir Putin a anunțat că va candida din nou pentru funcția de președinte în alegerile din 2024, ceea ce îl poate menține la putere cel puțin până în 2030.

Liderul rus este aproape sigur că va fi reales pentru a cincea oară după două decenii la conducerea statului.

Putin este disperat să îl reducă la tăcere

Navalnîi a susținut anterior că Putin este disperat să-l reducă la tăcere, după ce el și echipa sa au publicat o listă de 200 de oligarhi acuzați că sunt „direct responsabili pentru războiul agresiv lansat împotriva Ucrainei”.

Cele 200 de nume făceau parte dintr-o listă mai amplă de 6.000 de complici ai lui Putin și a dus la represalii din partea liderilor ruși.

Kremlinul este foarte furios pentru munca noastră de promovare a "Listei celir 6.000" - lista oligarhilor, mituitorilor și războinicilor împotriva cărora trebuie impuse sancțiuni. Oamenii de pe listă sunt foarte îngrijorați și cer luarea de măsuri pentru a face ca ACF (și pe mine personal) să se retragă”, a declarat anterior Navalnîi.

Din ianuarie 2021, Navalnîi stă în închisorile rusești, ispășind o condamnare de nouă ani pentru acuzații de fraudă „fabricate”.

El a fost condamnat pentru delapidare la scară largă, într-un proces privit la nivel mondial ca fiind o mascaradă.

Navalnîi se află în prezent într-un gulag situat la aproximativ 155 de mile nord de Moscova, unde se spune că este condamnat la tăcere de către Kremlin și pedepsit pentru dezaprobarea publică a modului în care este condusă Rusia.

Un interviu video din acest an cu el a dezvăluit că a avut dureri de stomac misterioase, convulsii și a pierdut 18 kilograme în mai puțin de o lună – ceea ce ridică suspiciuni cu privire la un otrăvire lentă.

Navalnîi a susținut, de asemenea, că acum este pus sub acuzații de extremism, ceea ce i-ar putea adăuga 30 de ani suplimentari la pedeapsă.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani