Opozantul rus Aleksei Navalnîi se aşteaptă la o pedeapsă „stalinistă'' în procesul în care e judecat pentru extremism

0
Publicat:

Opozantul rus Alexei Navalnîi, deja încarcerat, dar judecat pentru „extremism" într-un nou proces al cărui verdict este aşteptat vineri, estimează că i se va administra o pedeapsă „lungă, stalinistă", transmite AFP, citată de Agerpres.

Alexei Navalnîi. FOTO arhivă Profimedia
Alexei Navalnîi. FOTO arhivă Profimedia

Într-un mesaj difuzat pe Internet de apropiaţii săi, Alexei Navalnîi a explicat la ce se așteaptă. 

„Formula de calcul este simplă: ceea ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20 de ani, vor da 18 sau ceva de genul acesta", a declarat joi opozantul rus.

Alexei Navalnîi spune că „nu are prea multă importanţă, pentru că urmează dosarul de terorism. Zece ani în plus".

Principalul opozant al Kremlinului precizează că este vizat de un dosar de „terorism" în cadrul unei proceduri separate, despre care se cunosc foarte puţine detalii în prezent.

Judecat cu uşile închise 

Condamnat în 2022 la nouă ani de închisoare pentru fraudă, într-un caz pe care îl descrie ca fiind o răzbunare politică, Aleksei Navalnîi este judecat cu uşile închise din iunie în colonia penală IK-6 din Melehovo, la 250 de kilometri est de Moscova, unde îşi execută pedeapsa actuală.

Navalnîi este acuzat acum de crearea unei „organizaţii extremiste". Grupul pe care l-a fondat, Fondul Anticorupţie (FBK), a fost deja închis în 2021 pentru „extremism".

Rusia trece printr-un val de represiune fără precedent şi aproape toţi opozanţii importanţi au fost aruncaţi în închisoare sau forţaţi să plece în exil. Mii de cetăţeni obişnuiţi au fost, de asemenea, urmăriţi în justiţie, în special pentru că s-au pronunţat împotriva conflictului cu Ucraina.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite