Aleksei Navalnîi iese din greva foamei după 24 de zile şi cere să fie examinat de un medic „potrivit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi în instanţă FOTO EPA-EFE

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat vineri că iese din greva foamei, în care a intrat în urmă cu 24 de zile pentru a denunţa condiţiile de detenţie, informează AFP.

„Nu îmi retrag cererea de a vedea medicul potrivit. Îmi pierd sensibilitatea pe părţi ale mâinilor şi picioarelor. Dată fiind această evoluţie şi aceste circumstanţe, pun capăt grevei mele a foamei”, a anunţat Navalnîi într-un mesaj publicat pe Instagram.

Anterior, Vladimir Volkov, un aliat al lui Navalnîi, a declarat că opozantul a fost examinat într-un spital civil din afara închisorii din Vladimir.

„Numeroase examinări i-au fost efectuate”, a scris Volkov pe Twitter, dar rezultatele acestor examene medicale nu au fost dezvăluite.

Aleksei Navalnîi, 44 de ani, o personalitate proeminentă a opoziţiei ruse, care a supravieţuit în august anul trecut unei tentative de asasinare cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, considerat armă chimică, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi jumătate într-o colonie de muncă la est de Moscova. El s-a plâns recent de dureri acute de spate şi paralizie la nivelul braţelor şi picioarelor şi a cerut să primească îngrijiri medicale adecvate.

Într-o scrisoare publicată de presa rusă, medici independenţi, între care şi medicul personal al lui Navalnîi, i-au cerut să înceteze imediat greva foamei. Ei au spus că au evaluat rezultatele examinării sale medicale şi că există riscul ca opozantul să moară.

Un grup de experţi ONU a cerut evacuarea medicală a lui Navalnîi. „„Îndemnăm autorităţile ruse să se asigure că domnul Navalnîi are acces la medicii săi şi să-i permită să fie evacuat în străinătate pentru tratament medical urgent, aşa cum au făcut în august 2020. Reafirmăm că guvernul rus este responsabil pentru viaţa şi sănătatea domnului Navalnîi în timpul detenţiei sale. Credem că viaţa domnului Navalnîi este în pericol grav”, au subliniat patru experţi ONU într-un comunicat.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a avertizat că vor exista „consecinţe” pentru actuale conducere de la Moscova dacă opozantul rus va muri în închisoare.

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană s-au întâlnit luni pentru a discuta cazul Navalnîi.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi ministrul german de Externe, Heiko Maas, au cerut ca Navalnîi să primească imediat îngrijiri medicale adecvate. Puterile mondiale ar trebui să traseze „linii roşii clare” cu Rusia şi să ia în considerare posibilele sancţiuni, atunci când sunt încălcate, a accentuat la rândul său preşedintele francez Emmanuel Macron. De asemenea, Ministerul britanic de Externe s-a declarat profund îngrijorat de rapoartele privind tratamentul inacceptabil aplicat lui Navalnîi şi deteriorarea continuă a sănătăţii sale.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!