Alegeri Rusia 2023: Navalnîi îi îndeamnă pe ruși să voteze împotriva candidaților Kremlinului

0
Publicat:

Opozantul rus Aleksei Navalnîi i-a îndemnat luni pe concetățenii săi să voteze pentru „orice candidat” cu excepţia celor ai actualei conduceri de la Kremlin.

Aleksei Navalnîi FOTO Arhivă

„Trebuie să votăm” pe 10 septembrie în alegerile regionale, a scris pe site-ul său cel mai cunoscut opozant al regimului Putin.

„Alegeţi un candidat care nu este membru al Rusiei Unite, sunt destui candidaţi buni”, a adăugat Navalnîi, cu referire la partidul care asigură baza electorală a actualei conduceri de la Kremlin.

Aflat deja în spatele gratiilor, Aleksei Navalnîi (47 de ani) a fost condamnat la începutul lui august la 19 ani de închisoare pentru „extremism”. Opozantul spune, din spatele gratiilor, că doreşte ca ruşii „să-și păstreze obişnuinţa de a se duce la vot”, pentru că „mai devreme sau mai târziu alegeri libere vor avea loc” în Rusia.

Navalnîi a avertizat totodată că se aşteaptă la un nivel ridicat de fraudă. El consideră deja alegerile pentru Primăria Moscovei ca fiind „viciate” şi „fără sens”.

În a 18-a lună de la declanşarea războiului la scară largă în Ucraina, Rusia se confruntă cu un val de represiune ce vizează atât opozanţii de anvergură, cât şi mii de ruşi care au criticat vărsarea se sânge din țara vecină.

Vineri, un tribunal rus l-a plasat pe copreşedintele grupului independent pentru monitorizarea alegerilor „Golos”, Grigori Melkonianţ, în detenţie provizorie pentru cel puţin două luni.

Condamnat de trei ori și împiedicat să participe la alegeri, Aleksei Navalnîi a fost vizat de justiţia rusă şi înainte de conflictul din Ucraina, însă soarta sa s-a agravat de atunci.

Opozantul rus a fost arestat când a revenit din Germania, la începutul lui 2021, după ce supravieţuise la limită unei operațiuni de otrăvire executate, potrivit lui, de serviciile secrete rusești la ordinul Kremlinului.

Maratonul său judiciar riscă să nu se oprească după condamnarea de la începutu acestei luni. Navalnîi mai este acuzat pentru „terorism” într-un dosar din care nu prea se cunosc detalii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%