Vladimir Voronin declară că a aflat în luna mai despre organizaţia extremistă "Antifa" şi că a rezolvat problema

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin. FOTO Adevărul

Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, susţine că activitatea organizaţiei „Antifa” a fost sistată la intervenţia sa personală. Declaraţia a fost lansată în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N 4”, transmite IPN.

Potrivit lui Voronin, „Antifa” a fost organizată şi gestionată de către deputatul comunist Grigore Petrenco cu scopul de a lupta împotriva manifestărilor fasciste. Liderul comuniştilor a precizat că n-a fost informat despre organizaţia respectivă şi a aflat despre aceasta în luna mai a anului curent, când membrii ei au legat panglica Sfântului Gheorghe pe gardul de la Ambasada Ucrainei.

Vladimir Voronin a spus că le-a cerut lui Petrenco şi comsomoliştilor activişti să renunţe la „Antifa”, deoarece „statutul PCRM stipulează lupta contra manifestărilor fasciste, astfel activitatea noii organizaţii se suprapune cu activitatea partidului.

Potrivit IPN, liderul comuniştilor a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că „nimeni nu va pleca din conducerea PCRM, ci doar vor fi schimbate locurile”.

Voronin s-a arătat convins că partidul pe care îl conduce va câştiga alegerile parlamentare din toamnă şi a precizat că nu va face alianţă cu nicio formaţiune politică care va accede în Parlament. „Cu cei din dreapta noi nu avem interese comune, iar în partidele de stânga sunt trădători, care au trădat partidul nostru”, a precizat liderul PCRM. În acelaşi context, Voronin a negat categoric orice colaborare sau alianţă cu Partidul Democrat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete