Vladimir Putin a reacţionat după doborârea avionului rusesc: „O lovitură în spate aplicată de complicii teroriştilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AP

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat, marţi, 24 noiembrie, că doborârea avionului rusesc de către forţele armate din Turcia reprezintă „o crimă“ comisă de „complici ai teroriştilor“, avertizând că Rusia nu va tolera astfel de atacuri, informează Itar-Tass.

Potrivit gazeta.ru, Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei întrevederi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, că ceea ce s-a întâmplat astăzi depăşeşte orice limită în cadrul unei lupte obişnuite cu terorismul. „Militarii noştri luptă eroic cu teroarea, fără să le pese de viaţa lor. Dar pierderea de astăzi reprezintă o lovitură aplicată în spate de către complici ai teroriştilor, iar Rusia nu va tolera acest lucru", a avertizat Putin, referindu-se la atitudinea Turciei.

Putin a subliniat că, din informaţiile pe care le are, avionul Su-24 era în spaţiul aerian sirian, în zona Lattakia, şi nu pereclita securitatea Turciei, însă ceea ce s-a întâmplat astăzi va avea consecinţe tragic asupra relaţiilor ruso-turce. 

„Dar, oricum, piloţii noştri şi avionul nu reprezentau nicio ameninţare la adresa Turciei. Acest lucru era evident. Participau la operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic“, a afirmat Putin după întrevederea cu regele Abdallah al Iordaniei.

"Rusia a considerat Turcia întotdeauna un prieten, nu doar un vecin. Nu am idee de ce a trebuit să se întâmple ce s-a întâmplat acum, dar în orice caz relaţiile nu mai sunt aceleaşi", a insistat liderul rus.

Potrivit presei ruse, Putin suspectează Turcia de faptul că încearcă să pună NATO în serviciul ISIS. „Noi am analizat tot ce s-a întâmplat şi tragedia va avea consecinţe foarte grave, inclusive pentru relaţiile ruso-tuce. Nu ştiu cui îi convine ce s-a întâmplat astăzi, dar în orice caz nu nouă”, a adăugat Putin. 

   

Consiliul NATO se va convoca astăzi într-o sesiune extraordinară pentru a examina inidentul de la graniţa Turciei, care este membră a Alianţei.

Un avion de război aparţinând Rusiei a fost doborât de Turcia la frontiera cu Siria

Tensiuni între Moscova şi Ankara

Turcia a confirmat că avioanele sale de vânătoare au doborât un avion de război rus, care i-ar fi încălcat spaţiul aerian şi a ignorat avertismentele repetate, în timp ce Rusia susţine că aeronava sa a zburat numai deasupra teritoriului sirian.

Rusia a precizat că unul dintre avionele sale de tip Su-24 a fost doborât de focuri de artilerie, în timp ce Turcia a afirmat că avioanele sale F-16 au deschis focul asupra aeronavei ruse, după ce a ignorat câteva avertismente.

Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Interfax, a anunţat că un avion rus de tip SU-24 s-a prăbuşit în nordul Siriei, „probabil din cauza bombardamentelor de la sol“. Ministerul a precizat că avionul Suhoi SU-24 prăbuşit în Siria a zburat tot timpul deasupra teritoriului sirian. Cei doi piloţi s-au catapultat.

Avionul rusesc, avertizat de 10 ori în 5 minute

Potrivit unui comunicat al armatei turce, avionul a pătruns în spaţiul aerian turc în zona oraşului Yaylidag, din provincia Hatay, şi a fost avertizat de zece ori în decurs de cinci minute.

„Un avion de război de naţionalitate necunoscută care a încălcat spaţiul aerian turc la Yayladagi, în regiunea Hatay, la ora locală 9.20 (9.20, ora României), a fost alertat de zece ori în cinci minute“, a anunţat armata într-un comunicat citat de Anadolu, adăugând că răspunsul avioanelor de tip F-16 a respectat regulile turce de angajament.

Avionul de tip Su-24 s-a prăbuşit în apropiere de Bayirbucak, un oraş din nord-vestul Siriei locuit de turci sirieni.

Înregistrările video publicate de presă arată un avion de război cuprins de flăcări care se prăbuşeşte pe un deal şi doi membri ai echipajului care se paraşutează. Un membru al echipajului avionului rus doborât marţi în nordul Siriei a fost atins de focuri de armă rebele în timp ce încerca să-şi ghideze paraşuta către o zonă aflată sub controlul trupelor guvernamentale, afirmă o grupare rebelă, care susţine că l-a ucis.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”