Vlad Batrîncea, despre pachetul de legi privind amnistia fiscală: Nu este stimulativ, ci pentru curăţarea capitalurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul socialist Vlad Batrîncea consideră că pachetul de legi privind facilităţile fiscale şi amnistia fiscală nu este unul stimulativ, ci pentru curăţarea capitalurilor. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la NTV Moldova, transmite IPN.

Parlamentarul susţine că legea privind amnistierea fiscală a fost iniţiată pentru o categorie anume de oameni. Chiar dacă în document este indicat că această amnistiere nu va viza deputaţii, procurorii, judecătorii, Vlad Batrîncea spune că pe numele acestora şi aşa nu erau înregistrate multe bunuri, cum este bine ştiut.

În plus, această iniţiativă a fost promovată înainte ca Guvernul să prezinte proiectul bugetului pentru anul viitor, astfel încât să fie clară situaţia în întregime, cum va suporta bugetul aceste modificări şi de unde va avea mijloace financiare pentru acoperirea cheltuielilor. „Asemenea reforme se fac la început de mandat, când o guvernare vine în fruntea statului, nu după cortină, atunci când guvernarea pleacă. Nu este clar cine va realiza această politică bugetară fiscală, nu este clar cine va fi responsabil”, a spus politicianul.

Având în vedere reacţia Fondului Monetar Internaţional, deputatul crede că instituţia va reduce finanţarea şi va cere explicaţii autorităţile moldoveneşti. „Dacă ei (actuala guvernare, n.r.) în prezent pot să-şi desfăşoare campania electorală fără banii europenilor, atunci fără banii FMI-ului nu vor putea nicidecum face acest lucru”, a spus deputatul socialist.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani