VIDEO Peste şase tone de carne, confiscate de la două întreprinderi din Criuleni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii continuă să efectueze măsuri de prevenire şi contracarare a ilegalităţilor în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor şi afumăturilor din carne pe piaţa internă de consum. Poliţiştii împreună cu specialiştii ANSA au efectuat un control inopinat la două întreprinderi din raionul Criuleni.

Ca urmare a verificărilor în secţia de producere, au fost depistate peste şase tone de produse din carne, dintre care peste patru tone de carne de porc şi vită fără indicarea marcajului, termenului de valabilitate, 35 kg cu termen expirat şi 1.800 de ouă fără acte de provinienţă şi certificatul sanitar veterinar. 

De asemenea, poliţiştii au depistat nereguli sanitare a modului de păstrare a produselor din carne.

Valoare totală a mărfii constituie aproximativ 470.000 lei.

Produsele indicate au fost confiscate şi transmise la păstrare către Subdiviziunea Teritorială Siguranţa Alimentelor din Criuleni, pentru primirea deciziei şi efectuarea procedurilor de nimicire.

Persoanele vinovate riscă amendă de la 6.000 până la 9.000 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!