VIDEO Medic stomatolog din Chişinău, reţinut pentru trafic şi consum de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Oamenii legii au demascat activitatea ilicită a unui grup infracţional, specializat în comercializarea substanţelor psihotrope pe teritoriul Republicii Moldova. În rezultat, au fost reţinute două persoane.

Recent, poliţiştii au efectuat achiziţii de control de la o persoană, suspectată că ar face parte din grupul infracţional, care s-a dovedit a fi un medic stomatolog, în vârstă de 43 de ani. Acesta, de la locul de muncă, zilnic vindea substanţe psihotrope şi anume produse medicamentoase sub marca comercială ”subutex” care conţine substanţă buprenorfină.

La fel, au fost acumulate probe precum că medicul este şi consumator activ de droguri, zilnic administrându-şi substanţe interzise. Astfel, prin acţiunile sale îşi punea în pericol sănătatea pacienţilor săi.

De asemenea, s-a stabilit că stomatologul avea rolul de organizator a procesului de realizare a drogurilor provenite pe cale de contrabandă din Franţa.

Fiind reţinut în flagrant, asupra acestuia poliţiştii au depistat şi ridicat 11 comprimate cu efect psihotrop, 10 grame de haşiş şi circa 7.000 de lei,  proveniţi din activitatea infracţională. Din circuitul ilegal au fost scoase 40 de pastile subutex, în valoare de 40 de mii de lei  La moment, medicul are aplicată măsură preventivă - arest la domiciliu.

În cazul în care va fi demonstrată vina, acesta riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Ofiţerii de investigaţii continuă acţiunile  în vederea reţinerii şi altor persoane implicate.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?