VIDEO Medic stomatolog din Chişinău, reţinut pentru trafic şi consum de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Oamenii legii au demascat activitatea ilicită a unui grup infracţional, specializat în comercializarea substanţelor psihotrope pe teritoriul Republicii Moldova. În rezultat, au fost reţinute două persoane.

Recent, poliţiştii au efectuat achiziţii de control de la o persoană, suspectată că ar face parte din grupul infracţional, care s-a dovedit a fi un medic stomatolog, în vârstă de 43 de ani. Acesta, de la locul de muncă, zilnic vindea substanţe psihotrope şi anume produse medicamentoase sub marca comercială ”subutex” care conţine substanţă buprenorfină.

La fel, au fost acumulate probe precum că medicul este şi consumator activ de droguri, zilnic administrându-şi substanţe interzise. Astfel, prin acţiunile sale îşi punea în pericol sănătatea pacienţilor săi.

De asemenea, s-a stabilit că stomatologul avea rolul de organizator a procesului de realizare a drogurilor provenite pe cale de contrabandă din Franţa.

Fiind reţinut în flagrant, asupra acestuia poliţiştii au depistat şi ridicat 11 comprimate cu efect psihotrop, 10 grame de haşiş şi circa 7.000 de lei,  proveniţi din activitatea infracţională. Din circuitul ilegal au fost scoase 40 de pastile subutex, în valoare de 40 de mii de lei  La moment, medicul are aplicată măsură preventivă - arest la domiciliu.

În cazul în care va fi demonstrată vina, acesta riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Ofiţerii de investigaţii continuă acţiunile  în vederea reţinerii şi altor persoane implicate.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite