VIDEO Dumitru Matcovschi s-a stins din viaţă miercuri seara. Poetul a fost un simbol al renaşterii naţionale în Basarabia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Matcovschi a suferit în ultimele zece zile două intervenţii chirurgicale pe creier FOTO: AŞM

Inima poetului a cedat miercuri seara, 26 iunie, la vârsta de 73 de ani, după ce la mijlocul lunii iunie a fost internat într-un spital din Chişinău şi a suferit o intervenţie chirurgicală.

Scriitorul a suportat o operaţie de înlăturare a unei tumori pe creier, iar săptămâna trecută a fost operat repetat, la un spital privat din Chişinău. O echipă de medici neurochirurgi şi reanimatologi a luptat pentru a-i salva viaţa, însă Dumitru Matcovschi nu şi-a mai revenit.

„Pentru literatura, cultura, spiritualitatea noastră, moartea lui Dumitru Matcovschi este o pierdere enormă“, a spus Ion Hadârcă.

La 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi a suferit un grav accident rutier, în urma căruia s-a aflat mult timp în comă şi a suportat numeroase intervenţii chirurgicale. Doctorii care l-au operat spuneau atunci că este o minune faptul că a supravieţuit şi a revenit la viaţa normală.

Chirurgii susţin că boala de acum este o recidivă a celei de acum două decenii. Poetul va fi înmormânta sâmbătă în satul de baştină, la Vadul Raşcov, Soroca.

„Dumitru Matcovschi a fost un simbol al renaşterii naţionale în Basarabia, afirmă preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.

Dumitrul Matcovschi, date biografice

Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca. Este poet, prozator, dramaturg, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unul din pilonii mişcării de renaştere naţională din Moldova la începutul anilor 1990.

VIDEO: Poetul Dumitru Matcovschi povesteşte despre istoria satului său

După studiile primare şi secundare, în 1956 devine student la Institutul Pedagogic „Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie. În anii 1966-1970 a fost redactor-şef adjunct la saptămânalul „Cultura".

Debutează în 1963 cu placheta de versuri „Maci în rouă". În 1969 apare volumul de versuri „Descântece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv. Cartea, în varianta iniţială, aşa şi nu a mai văzut lumina tiparului. Urmează o rodnică perioadă de activitate literară.

Accident organizat

Un accident tragic era cât pe ce să-i curme viaţa la 17 mai 1989, când a fost strivit de un autobuz. Se presupune că accidentul fusese unul organizat, având în vedere tumultul de evenimente de deşteptare naţională din perioada dispariţiei URSS şi proclamării independenţei Republicii Moldova. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale. Condiţia fizică şi vigoarea bărbătească de înainte îi sunt reduse de paralizie. Suferinţa nedreaptă însă i-a călit şi mai mult conştiinţa.

În anii de avânt ai mişcării de eliberare naţională (1987-1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista „Nistru", în 1988 schimbându-i denumirea în „Basarabia". A fost redactor-şef al acestei publicaţii până în 1997.

Este recunoscut pe plan internaţional de critica literară drept unul dintre marii poeţi ai Republicii Moldova. De-a lungul anilor a editat peste 50 volume - de poezii: „Melodica”, „Grâul”, „Axa”, „Patria”, „Poetul şi balada”, „Tu, dragostea mea”, „Veşnica toamnă”; proză: „Duda”, „Bătuta”, „Toamna porumbeilor albi”, „Focul din vatră”; dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană, piese de teatru: „Preşedintele”, „Piesă pentru un teatru provincial”, „Pomul vieţi”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Sperietoare”, „Tata”.

În 1993 are loc premiera filmului televizat de lung metraj „Troiţa”. În acelaşi an are loc premiera spectacolului „Destinul”, după piesa „Ioan Vodă cel Viteaz” de D. Matcovschi, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Un loc aparte în poezia lui Dumitru Matcovschi îl ocupă lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea monologului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea şi valoarea etică a mesajului comunicat de scriitor asigură textelor lui o originalitate excepţională, care n-a putut să nu se bucure de atenţia compozitorilor.

Multe din poeziile sale au fost puse pe note de compozitori ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac şi alţii, devenind şlagăre.

Liceul din comuna Vadul-Raşcov, de la 1 septembrie 2003, poartă numele poetului Dumitru Matcovschi.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice