VIDEO Deputaţii din Parlament, la un pas de bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislatorii de la Chişinău au fost la un pas de bătaie generală. S-a întâmplat în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului.

Mărul discordiei a fost un proiect de lege prin care cetăţenii străini şi apatrizii vor trebui să se înregistreze la intrarea în ţară. Deputaţii comunişti s-au arătat nemulţumiţi de această iniţiativă şi au declarat că astfel se va recunoaşte graniţa pe Nistru, iar asta se face la indicaţia Uniunii Europene care vrea să iniţieze un conflict în Transnistria, transmite publika.md.

Spiritele s-au încins atunci când deputatul comunist Grigore Petrenco a spus că viceministrul Afacerilor Interne Dumitru Ursachi, cel care prezenta proiectul, aberează şi că 150 de mii de transnistreni vor fi nevoiţi să plece din regiune.

Ursachi a spus că Petrenco îl insultă, iar între timp mai mulţi deputaţi comunişti şi din majoritatea parlamentară au venit în faţa tribunii, fără să ţină cont de rugămintea speakerului Igor Corman care i-a îndemnat să ia loc în sală. Deputatul comunist Grigore Petrenco a discutat aprins cu liberal-democratul Chiril Lucinschi, char în faţa tribunii.

Preşedintele de onoare a fracţiunii democrate, Dumitru Diacov, i-a acuzat pe comunişti că vor un Parlament nefuncţional. „Ştiu că aţi venit şi data trecută şi data asta cu dispoziţia de a bloca activitatea Parlamentului. Nu e frumos. Se face impresia că opoziţia noastră vrea să apere nu ştiu ce, nu ştiu care cetăţeni. Dar şi statul nostru vrea să cunoască cine intră şi cine iese. Asta e terorism ce se întâmplă acum“, a declarat Diacov.

În final, spiritele s-au potolit, iar preşedintele Parlamentului  anunţat pauză de 10 minute.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat