VIDEO Aduceau droguri din Germania în Republica Moldova ascunse în colete. Şapte persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul „Nord” anunţă deconspirarea, de comun cu ofiţerii de investigaţie ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP a MAI, a unui grup criminal organizat specializat în contrabandă şi comercializarea ulterioară a peste 500 stupefiante

Investigaţiile au demarat în luna august 2019. Echipa mixtă de investigaţie a ridicat un colet transmis din Germania, în care erau ascunse pastile cu efect psihotrop. Coletul a fost supravegheat de către poliţişti şi sub controlul acestora a fost transmis destinatarului, care în momentul primirii coletului a fost reţinut.

Ulterior, au fost demarate investigaţii complexe, de documentare a schemei de contrabandă. Prin urmare, la sfârşitul lunii septembrie curent, investigatorii au reţinut doi membri ai grupului criminal organizat, care intenţionau să ridice un colet, transmis din Germania în Republica Moldova, în care se aflau camuflate 280 de pastile cu efect psihotrop de tip „Subutex”. Este de menţionat faptul că la comercializarea pastilelor, aceştia percepeau o taxă de 800 - 1.000 lei per unitate.

La solicitarea procurorilor, Judecătoria Bălţi a dispus plasarea lor sub arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, pentru continuarea măsurilor de urmărire penală, iar în funcţie de rezultatul acestora, ar urma trimiterea dosarului în instanţa de judecată, pentru aplicarea pedepsei.

De asemenea, sub conducerea procurorilor PCCOCS, miercuri, 2 octombrie, au avut loc percheziţii şi la domiciliile altor membri ai grupului criminal organizat, iar în rezultat, au fost reţinute alte patru persoane, pentru un termen de până la 72 de ore. Au fost ridicate peste 220 pastile de şase tipuri, o armă de foc, bani şi obiecte utilizate la comiterea infracţiunii.
 

În cazul în care le va fi demonstrată vina, membrii grupului criminal organizat riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de până la 15 ani.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort