Victor Ponta: „Iaşi-Ungheni este o amărâtă de conductă de gaze” către Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova depinde în proporţie de 100% de gazul rusesc

Guvernul României a decis să simplifice procedurile de expropriere la realizarea unor proiecte de interes naţional. Motivul anunţat de premierul român Victor Ponta este faptul că autorităţile nu reuşesc să construiască o "amărâtă" de conductă de gaze spre Republica Moldova, deoarece 40 de proprietari nu vor să fie expropriaţi.

Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul şedintei de Guvern de marţi că va fi aprobat un proiect de lege privind expropierile, măsura fiind necesară pentru interconectarea reţelelor de gaze ale României cu Republica Moldova, şi a arătat, printr-o discuţie cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, că lucrările sunt îngreunate deoarece 40 de proprietari dintr-un total de 350 nu acceptă să fie expropriaţi.

"Mai sunt încă 40 de propietari pe care nu-i convingem, nu, domnul ministru? Nu am reuşit să-i convingem (...) Am rămas cu 40 care nu vor să punem conducta spre Moldova în niciun fel", a afirmat premierul.

Ministrul a explicat că cei 40 de proprietari solicită prea mulţi bani ca despăgubiri pentru a accepta exproprierea.

"O să adoptăm actul normativ, astăzi, prin care să putem să facem totuşi aceste expropieri mai uşor, pentru că vrem să ne legăm de Republica Moldova, să exportăm energie, să ajutăm Moldova să fie independentă energetic şi nu convingem 40 de cetăţeni. Bănuiesc că sunt tot din Moldova noastră, de la Iaşi spre Ungheni. Nu vor să ne lase să facem conducta şi încercăm să găsim o variantă legală ca, totuşi, să putem să facem o amărâtă de conductă", a adeclarat premierul român.

În urmă cu două săptămâni, Victor Ponta a anunţat că autorităţile de la Bucureşti doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova.

Interconectorul Iaşi - Ungheni este unul dintre proiectele majore de infrastructura energetică pentru Republica Moldova, fiind un element-cheie în strategia Chişinăului de a-şi reduce dependenţa fata de importurile de gaze naturale din Rusia.

Construirea conductei Iaşi - Ungheni este sprijinită de Comisia Europeană, care o finanţează prin Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Moldova.

Lungimea gazoductului va fi de 43,2 kilometri, din care 32,8 kilometri pe teritoriul României, presupune costuri de 19,2 milioane de euro şi va putea transporta anual 1,5 miliarde metri cubi de gaze.

Două săptămâni în urmă şi Republica Moldova a anunţat licitaţie publică pentru construcţia porţiunii de 11 kilometri de gazoduct ce va trece pe teritoriul ţării. Autorităţile au anunţat că lucrările de construcţie ar putea fi lansate în luna august 2013.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort