Vasile Costiuc: Cristian Rizea i-a oferit 2 milioane de euro lui Igor Dodon ca să scape de extrădarea în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Rizea şi Igor Dodon FOTO colaj Adevărul

Liderul Partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc, susţine că fostul deputat român Cristian Rizea i-ar fi dat 2 milioane de euro lui Igor Dodon, pe când acesta era încă şef de stat, ca Dodon să-l ajute să nu fie extrădat în România, acolo unde a fost condamnat definitiv la aproape cinci ani de închisoare şi unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa.

„Dodon i-a retras cetăţenia şi l-a închis pe Rizea, dar l-a închis la solicitarea lui Rizea. Rizea a vrut să stea închis aici câteva luna, până se termină scandalul, ca să nu fie extrădat la Bucureşti. Rizea i-a plătit două milioane de euro lui Dodon pentru ca să nu fie extrădat. Pentru ca să câştige Dodon alegerile (prezidenţiale din 2020) s-au înţeles că îl vor închide pentru câteva luni, după care îl eliberează. Dodon a pierdut alegerile şi a uitat de Rizea. Rizea a plătit şi la alţi judecători şi procurori ca să iasă din puşcărie”, a afirmat Vasile Costiuc într-un Live pe Facebook.

De partea cealaltă, Cristian Rizea a afirma, la Jurnal TV, că dosarul penal în care a fost condamnat în România i-a fost fabricat şi că dânsul este nevinovat. Rizea a mai spus că a obţinut cetăţenia moldovenească legal, depunând actele la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti, dar nu în mod fraudulos, precum susţin procurorii moldoveni.

Fostul deputat român Cristian Rizea, condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare în România, a fost eliberat din arest de autorităţile moldoveneşti duminică, 2 mai, după ce a expirat termenul în care un cetăţean străin reţinut poate fi extrădat.

Cristian Rizea a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020, la scurt timp după ce preşedintele de atunci, Igor Dodon, i-a anulat cetăţenia moldovenească. Ulterior, Rizea a fost arestat, iar Chişinăul a anunţat că fostul deputat va fi extrădat în România.

Cristian Rizea riscă închisoare şi în Republica Moldova, după ce procurorii moldoveni au stabilit că fostul deputat român a comis ilegalităţi de natură penală atunci când a obţinut cetăţenia moldovenească. Mai exact, Rizea a făcut declaraţii false în procesul de dobândire a cetăţeniei.

După ce Igor Dodon a semnat un decret prin care a anulat cetăţenia lui Cristian Rizea, preşedintele de atunci a spus că Rizea este „un criminal, conform justiţiei române”. 

Dodon a adăugat că acum ţine de competenţa organelor de drept moldoveneşti şi române ca să-l reţină şi să-l expulzeze pe Cristian Rizea din R. Moldova. Dodon a precizat că decretul a fost semnat la propunerea Comisiei pentru cetăţenii.

Igor Dodon a anunţat vineri, 16 octombrie 2020, că Cristian Rizea a depus actele pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2017. Atunci, pentru a obţine cetăţenia, Rizea a informat autorităţile R. Moldova că ar avea rude în autonomia găgăuză. Pe 28 decembrie 2017, Rizea deja obţinuse paşaportul moldovenesc, afirmă Dodon, sugerând că politicianul român a obţinut cetăţenia în urma unei înţelegeri cu oligarhul Vlad Plahotniuc.

Dodon a precizat că atunci când Rizea a solicitat cetăţenia, acesta a ascuns informaţia că a fost condamnat în România, fapt ce contravine legislaţiei Republicii Moldova. În acest sens, Dodon a afirmat că Rizea va rămâne fără cetăţenia moldovenească. 

„La momentul când el a depus actele, deja era condamnat în România. Pe data de 7 decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat la patru ani şi opt luni. Asta înseamnă că acest cetăţean a depus actele în Moldova, asumându-şi angajamentele că nu încalcă legea, dar, de fapt, a încălcat legea, pentru că era cu dosar penal în România. Cel mai probabil era un om apropiat fostului oligarh care era la putere”, a subliniat Dodon.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie