Vaccinarea copiilor rămâne obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii care nu vor fi imunizaţi nu vor fi primiţi la şcoală sau la grădiniţă

Micuţii vor fi acceptaţi în grădiniţe şi şcoli şi de acum încolo numai dacă vor fi imunizaţi. Curtea Constituţională a constatat că această condiţie nu contravine Legii Supreme

Magistraţii au fost sesizaţi de către avocatul parlamentar Anatolie Munteanu care consideră că o modificare la Legea sănătăţii publice, adoptată în 2009, contravine Constituţiei şi Legii Învăţământului. Este vorba de prevederea ce spune că un copil „poate face parte dintr-un colectiv educaţional în funcţie de imunizarea lui sistematică“. Cu alte cuvinte, micuţii care nu au fost vaccinaţi nu pot merge la şcoală, grădiniţă, tabără de odihnă sau în altă instituţie pentru copii. Ombudsmanul consideră că această normă este discriminatorie şi lezează demnitatea omului, valoare ocrotită de Constituţie.

PLÂNGERI DE LA PĂRINŢI

„La Centrul pentru Drepturile Omului au parvenit mai multe plângeri de la părinţii copiilor care nu au fost admişi în diferite trepte ale sistemului de învăţământ pentru că nu sunt vaccinaţi“, a scris avocatul parlamentar Anatolie Munteanu în sesizare trimisă la Curtea Constituţională. Potrivit avocatului parlamentar, petiţionarii sunt revoltaţi de faptul că sunt lipsiţi de dreptul de a decide singuri ce e mai bine pentru copiii lor.
„Printre motivele pentru care părinţii refuză imunizarea sunt nesiguranţa în privinţa calităţii vaccinurilor şi posibilele reacţii adverse, convingerile religioase şi filozofice şi obţinerea consimţământului pentru vaccinare prin condiţionări“,  se mai arată în sesizare.

RISCĂM SĂ DECLANŞĂM EPIDEMII

Medicii sunt de altă părere şi insistă că vaccinarea obligatorie este necesară pentru a preveni epidemiile. Pentru a fi mai convingători, şefii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică au venit la şedinţa Curţii Constituţionale înarmaţi cu cifre. „În acest an, copiii au fost vaccinaţi în proporţie de 98%. Doar 2%, adică circa 2.000 de micuţi, n-au fost imunizaţi din diferite motive: vreo 500-600 din cauza contraindicaţiilor, iar restul – pentru că s-au opus părinţii“, a precizat vicedirectorul centrului, Stela Gheoghiţă. „Numărul va creşte considerabil dacă vaccinarea nu va fi obligatorie. Astfel, riscăm să declanşăm epidemii“, a avertizat directorul centrului, Ion Băhnarel.
„Nu contestăm importanţa vaccinării, dar e vorba de corpul uman, iar o astfel de ingerinţă ar putea fi considerată drept violare a vieţii private“, a replicat preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Ion Băhnărel susţine însă că micuţii nu vor fi târâţi prin cabinete medicale pentru fiecare vaccin. „Noi ne conducem acum după alte scheme de imunizare care permit combinarea a două-trei şi chiar a şase vaccinuri într-o singură doză. Astfel copii nu vor fi nevoiţi să simtă durere la fiecare dintre cele 12 vaccinări obligatorii“, a explicat Băhnărel.
Potrivit lui, în cazul în care imunizarea n-ar fi obligatorie, statul ar trebui să construiască instituţii de învăţământ rezervate copiilor nevaccinaţi, pentru a-i proteja pe ceilalţi. „Statul poate condiţiona dreptul la educaţie, atunci când este vorba despre protecţia sănătăţii publice. În acest caz prevalează interesul public“, a declarat şi reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituţională, Sergiu Chirică.
După câteva ore de dezbateri aprinse, părerile s-au împărţit: trei judecători s-au pronunţat pro şi trei împotrivă. Astfel, sesizarea a fost respinsă, iar norma legală contestată a rămas în vigoare. ;

12 vaccinuri obligatorii

Planul naţional de vaccinare pentru anii 2011-2015 prevede imunizarea obligatorie a copiilor împotriva a12 maladii infecţioase. Acestea sunt hepatita virală de tip B, tuberculoza, poliomelita, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, oreionul, rubeola, parotidita, infecţia cu rotavirus şi cu pneumococi. Ultima a fost introdusă în acest an, iar imunizarea va începe din luna iulie. Primele vaccinuri se administrează la o zi de la naştere. Potrivit legislaţiei naţionale, niciun vaccin nu poate fi administrat fără acordul părinţilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta