„Urmarea lui Hristos“ de Thomas a Kempis apare joi, 20 decembrie, împreună cu „Adevărul Moldova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Urmarea lui Hristos“ de Thomas a Kempis

„Urmarea lui Hristos“, în titlu original „Imitatio Christi“ scrisă de călugărul augustinian Thomas a Kempis este o carte pe care trebuie s-o ai în biblioteca ta personală. A fost tipărită în cele mai multe limbi şi în cel mai mare număr de exemplare, după Biblie.

Consacrată de criticii de specialitate drept unul din tratatele majore de moralitate creştină, lucrarea scrisă de călugărul augustinian Thomas a Kempis este compusă din 114 capitole, cuprinsă în patru părţi: „Îndrumări folositoare pentru viaţa sufletului“, „Îndrumări pentru conduita vieţii lăuntrice“, „Despre consolarea lăuntrică“ şi „Despre Taina Sfintei Euharistii“.

Apărute pentru prima dată în urmă cu peste 500 de ani, manuscrisele reunite sub numele de „Urmarea lui Hristos“ au fost pentru prima dată traduse în engleză, la mijlocul secolului al XV-lea. Ulterior, în 1462 înscrierile lui Thomas a Kempis au fost tipărite în limba franceză, iar în secolul al XVII-lea cărturarul Udrişte Năsturel a tradus-o pentru prima dată în slavonă, la Mănăstirea Dealu din apropiere de Târgovişte.

Prima traducere în română a fost făcută de teologul şi filosoful Samuel Micu, la Blaj, în 1812, sub titlul „De Urmarea lui Hristos“.

Volumul „Urmarea lui Hristos“ de Thomas a Kempis apare împreună cu ziarul „Adevărul Moldova“ de joi, 20 decembrie, la toate chioşcurile de presă şi oficiile poştale din ţară, la preţul special de numai 39 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”