UPDATE Democraţii şi Comuniştii au început astăzi să împartă fotoliile de miniştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Democratul Marian Lupu şi fostul său şef de partid, Vladimir Voronin (stânga)

Liderii Partidului Comuniştilor şi ai Democraţilor s-au întâlnit astăzi dimineaţă pentru o nouă rundă de negocieri. Ei au lucrat la organigrama noului guvern deşi nu au semnat niciun acord de formare a unei coaliţii. Fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin a comunicat presei după negocieri că s-a discutat nume concrete, inclusiv apolitice.

Preşedintele Democraţilor Marian Lupu nu vrea să spună ce funcţie va ocupa în stat, în timp ce Voronin admite şi posibilitatea de a nu avea una din cele trei funcţii importante "dacă partidul i-o va cere".

"Încă nu s-a pus punct acestor discuţii, vor mai continua. Propuneri vin din amele părţi", a spus Voronin. Potrivit lui, n-a mai rămas mult şi va fi anunţată noua coaliţie. "Nu pot să vă dau nume pentru că n-am terminat cu organigrama", a adăugat liderul comunist. 

Rusia i-a cerut lui Voronin să se retragă din toate funcţiile

Fostul prim-ministru Ion Sturza a lăsat să se înțeleagă, în cadrul unei emsiuni televizate, că cineva din liderii participanți la întâlnire cu trimisul special al Kremlinului la Chişinău Serghei Narîşkin a avut emoții mari după întrevedere, ajungând după aceasta la spital. Acest cineva ar fi fost Voronin. "Probabil, Narîșkin a sugerat că PCRM ar trebui să meargă pe mâna PD, Vladimir Voronin să se retragă din toate funcțiile, iar democrații să-și instaleze propriul președinte, plus paritate 50-50 în actul de guvernare", a menționat Sturza.

"Nu e adevărat că am ajuns la spital. Am avut un virus puternic înainte de alegeri şi acum am complicaţii. Am avut însă consultaţii medicale la domiciliu", a comentat Voronin. "Mă voi supune deciziei partidului dacă asta îmi va cere", a adaugat fostul preşedinte.

Consiliului Naţional al PD se amână

Şi Marian Lupu a refuzat să ofere detalii despre numele invocate la masa tratativelor. De asemenea, el a spus că mâine nu va mai avea loc nicio şedinţă a Consiliului Naţional al formaţiunii, aşa cum declaraseră anterior colegii lui de partid, la care să se ia decizia definitivă pe ce fel de alianţă va merge PD. "Căutăm o soluţie deoarece noi anticipate la anul ar însemna o catastrofă pentru Republica Moldova", a menţionat Lupu.

La 17.30 echipa de negocieri a Democraţilor va avea o nouă rundă de negocieri cu Partidul Liberal şi Partidul Liberal-Democrat, în vederea refacerii actualei Alianţe pentru Integrare Europeană.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare