Un milion de cărți „Adevărul“, donate de Guvernul României, vor ajunge în toate școlile și bibliotecile din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumele au fost cumpărate de la Editura „Adevărul" și vor ajunge pe rafturile tuturor liceelor, azilurilor, penitenciarelor și bibliotecilor din țară. Anunțul a fost făcut azi de către secretarul demisionar al Departamentului pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

„Dotăm aceste instituții cu carte în limba română, pentru că deficitul de lectură din Republica Moldova este arhicunoscut, iar posibilitățile pe care le au oamenii de aici nu le permite să investească în cultură. La fel, vom contribui la retipărirea manualelor de Istorie a Românilor", a declarat Eugen Tomac.

Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, a subliniat importanța pe care o are această donație fără precedent. „Achiziționarea și trimiterea în Republica Moldova a acestui lot de un milion de volume de literatură universală și literatură română vine să suplinească o nevoie foarte concretă a oamenilor, mulți dintre ei foarte tineri, care au nevoie de aceste cărți pentru propria formare. E o donație care, prin talie, nu are egal și care cred că va crea un precedent fericit și să sperăm, imitat, și de către alții în viitor", a precizat Marius Lazurcă.

Săptămâna trecută, în timpul vizitei la București a președintelui Nicolae Timofti, omologul său român, Traian Băsescu a anunțat că va dona Republicii Moldova o biserică din lemn în stil maramureșan și un lot de un milion de cărți.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”