Un medic, acuzat că a violat mai multe paciente de la o instituţie de psihiatrie din Municipiul Bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine simbol FOTO Adevărul

O femeie în vârstă de 40 de ani, cu gradul II de invaliditate, pacientă a Internatului Psihoneurologic din Municipiul Bălţi a fost violată de medicul care o trata. Poliţia a nunţat că au mai primit alte şase plângeri din partea pacientelor, care îl acuzau pe acelaşi medic de acţiuni perverse cu caracter sexual.

Potrivit unui comunicat al MAI, oamenii legii au fost anunţaţi sâmbătă prin telefon că la Internatul Psihoneurologic din municipiul Bălţi a fost violată o pacientă. Victima, în vârstă de 40 de ani a scris şi o plângere, unde a explicat ce s-a întâmplat. În urma unei expertize psihiatrice, femeia s-a dovedit a fi responsabilă.

Poliţia a mai stabilit că, în total, şapte paciente din aceeaşi instituţie au fost supuse abuzului sexual de către acelaşi medic, în perioada anilor 2011-2013. Potrivit cercetărilor, bărbatul ar fi suprimat psihologic victimele, ameninţându-le cu plasarea lor în blocul cu regim riguros în caz de nesupunere sau divulgare a violului.

Suspectul, în vârstă de 50 de ani a fost arestat ieri, pentru 30 de zile, iar poliţiştii i-au deschis mai multe dosare penale, pentru ficare caz de viol în parte, în baza plângerilor depuse de victime.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți