Un faliment programat. Banca Naţională a retras licenţa Universalbank şi a iniţiat procesul de lichidare silită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universalbank este victima conflictelor dintre acţionari

Experţii susţin că situaţia de insolvabilitate a celei mai mici instituţii financiare era previzibilă şi că aceasta nu va avea un impact major asupra sistemului bancar.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale (BNM), în cadrul şedinţei din 15 februarie 2012, a decis iniţierea procesului de lichidare silită a băncii Universalbank, „ca urmare a constatării insolvabilităţii şi altor abateri de la prevederile legislaţiei".

Totodată, BNM susţine că Universalbank se află în faliment şi pentru că „nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor scadente şi a datoriilor ajunse la scadenţă".

Stanislav Madan, consultant la Business Intelligent Services, afirmă că falimentul Universalbank reprezintă o finalitate logică a evoluţiilor anterioare ale băncii, dar precizează că această situaţie nu are un caracter sistemic.

„Cauzele ce au dus la insolvabilitate se regăsesc în rezultatele financiare negative ce s-au perpetuat de la o perioadă la alta, rezultate ce au fost generate, la rândul lor, de managementul defectuos, situaţia conflictuală în acţionariat şi gama foarte restrânsă a produselor oferite", susţine Stanislav Madan.

Potrivit expertului, o bună perioadă de timp, o treime din veniturile băncii se formau ca urmare a dreptului exclusiv de a efectua pe teritoriul Republicii Moldova transferuri băneşti prin intermediul unui sistem de transfer rapid, fapt inadmisibil pentru siguranţa financiară a unei instituţii bancare.
În opinia lui Madan, impactul produs de acest faliment va fi unul nesemnificativ, iar ecoul va fi mult mai redus decât în cazul insolvabilităţii Investprivatbank. Astfel cota de piaţă a activelor băncii, la 31 decembrie 2011, constituia doar 0,45% din mărimea activelor din sistemul bancar. „Falimentul Universalbank poate fi privit şi ca o urmare logică a tendinţei de concentrare a activităţii bancare", mai spune expertul.

Proprietarul dat în urmărire generală

În prezent, milionarul rus Gherman Gorbunţov, ex-acţionarul majoritar al Universalbank, este anunţat în urmărire generală de către autorităţi. Vara trecută conducerea băncii a declarat că Gorbunţov este victima unui atac raider şi că a pierdut 78,6% din acţiuni în urma unor decizii ale instanţelor de judecată în favoarea unor firme străine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?