Trei moldoveni, reţinuţi la frontieră pentru că au vânat ilegal un mistreţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnea de mistreţ, un deliciu care i-a costat pe trei locuitori ai satului Văleni, Cahul, un dosar penal. Persoanele sunt documentate de către poliţiştii de frontieră pentru vânat ilegal la frontieră şi în zona Rezervaţiei Ştiinţifice „Prutul de Jos”.

În după amiaza zilei de ieri, 2 ianuarie 2018, patrula Sectorului Poliţiei de Frontieră Brânza, aflată în misiune de serviciu, a observat un mijloc de transport care se îndrepta dinspre linia de frontieră spre interiorul ţării. La apropiere de calea ferată, care intersecta direcţia de deplasare, maşina a staţionat şi au coborât trei persoane. Cele din urmă au scos din portbagajul autoturismului un mistreţ înjunghiat şi au pornit pe jos spre satul Văleni, iar mijlocul de transport şi-a continuat deplasarea în direcţia opusă.

În timpul intervenţiei patrulei Poliţiei de Frontieră, persoanele au abandonat mistreţul şi toate obiectele deţinute asupra lor, şi au încercat să fugă de la faţa locului. La scurt timp, acestea au fost reţinute şi însoţite la sediul Sectorului pentru verificările de rigoare.

În cadrul audierii s-a confirmat identitatea a trei cetăţeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, toţi locuitori ai sat. Văleni, r-nul Cahul. Mai mult, doi dintre aceştia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind reţinuţi în luna noiembrie 2018 la vânat ilegal în Rezervaţia Ştiinţifică ”Prutul de Jos”.

Despre cazul dat au fost sesizate Inspectoratul Ecologic de Stat şi ANSA, fiind prelevate probe pentru analize de laborator şi pentru a exclude suspiciunea de pestă porcină. Totodată, ca urmare a cercetărilor s-a constatat că mistreţul a fost prins în laţ şi înjunghiat.

Poliţiştii de frontieră au pornit dosar penal pe faptul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 233 al.1 CP al RM – vânatul ilegal, iar persoanele riscă o amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă