Trei moldoveni au murit în urma cutremurului din Turcia. Printre victime, doi copii

0
Publicat:

O femeie de 36 de ani și cei doi copii minori ai săi au fost găsiți decedați în Hatay, Turcia, localitatea unde aceștia locuiau, anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău.

Printre victimele cutremurelor din Turcia sunt trei moldoveni. FOTO: Getty Images

,,Cu deosebit regret, MAEIE anunță la această oră confirmarea decesului în localitatea Hatay a 3 cetățeni moldoveni, o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii. Din 7 februarie, până în prezent, reprezentanții ambasadei au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică”, a informat reprezentantul MAEIE. 

Alți doi moldoveni cu dublă cetățenie, care sunt studenți ai facultății Medicină în cadrul universităților din Turcia, au cerut ajutorul prin intermediul ambasadei Republicii Moldova în România privind repatrierea lor din orașul Malatya. 

,,Au solicitat asistența pentru repatriere din orașul turc Malatya la București, aceștia fiind  studenți la medicină plecați în Turcia prin programul Erasmus. Operațiunea de evacuare fiind realizată de partea română”, a mai declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al MAEIE. 

De asemenea, moldovenii din zonele afectate din Turcia care au nevoie de ajutor îl pot solicita, contactând reprezentanții ambasadei Republicii Moldova la Ankara sau pe cei ai Centrului de Apel al MAEIE. 

,,Telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice) 

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate). 

Adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia 

Email: ankara@mfa.gov.md; consulat.ankara@mfa.gov.md 

Pagină web: https://turcia.mfa.gov.md/ro/ 

Centrul de apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova”, se arată în comunicatul de presă al instituției. 

Salvatorii moldoveni, în drum spre localitatea Hatay din Turcia 

Între timp, echipajul din Republica Moldova, adică 55 de salvatori cu 12 unități de tehnică și doi câini, care va participa la operațiunile de căutare și salvare, a ajuns deja pe teritoriul Turciei. În seara zilei de astăzi, urmând să ajungă în localitatea Hatay, unde va începe misiunea. 

Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a zguduit în data de șase februarie partea central-sudică a Turciei și a afectat totodată nord-vestul Siriei. Seismul cel mai grav din ultimii aproape 25 de ani în Turcia, a fost urmat de altele două, cu magnitudini de 6,7 și 7,5.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată