Tradiţii pascale: La Cornova, doritorii învaţă să bată din clopotele bisericeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dimitrian Mereacre bate clopotele de zece ani FOTO: Adevărul

De Paşti, uliţele satului Cornova, raionul Ungheni, sunt scăldate în sunet de clopot. Doar odată pe an, orice doritor poate învăţa să bată din clopotele bisericeşti. Tradiţia e urmată cu sfinţenie.

Cornova este una din puţinele localităţi din ţară în care, de ziua Învierii Domnului, sătenii pot învăţa să tragă din clopote. În fiecare an, copii se rânduiesc de dimineaţă, de pe la ora 11.00 şi „lecţiile” continuă până amurgeşte.

Fiul preotului, Dimitrian Mereacre, în vârstă de 18 ani, deja de doi ani îi învaţă pe cei mici să bată clopotele. „Anul trecut am învăţat şapte persoane. În acest an, vom vedea. Bat clopotele de mic, de la opt ani şi îmi place”, mărturiseşte băiatul.

Dimitrian este student la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iaşi, şi vine acasă în fiecare weekend, ca să bată clopotele la slujbă. „Înainte, în biserică erau şapte clopote. Când s-a deschis biserica din satul vecin, Năpădeni, două clopote le-au fost donate lor. Acum au rămas cinci. Cel mai mare, cândva, se auzea peste trei sate, dar acum are o crăpătură şi e foarte costisitor de reparat”, povesteşte tânărul.

 Fiul preotului adaugă că în lipsa sa, clopotele îl bate fratele mai mic. Dar acesta termină clasa a noua şi Dimitrian vrea să-l ia şi pe el la Iaşi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”