Tiraspolul va întoarce în această lună datoriile pensionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia de la Tiraspol a adoptat un program de reîntoarcere a datoriilor la pensii după ce în anul curent acestea au fost achitate în proporţie de 70% şi apoi 80%. Iniţial, vor fi întoarse datoriile pensionarilor care în anul curent au fost scoşi de la evidenţa administraţiei regiunii, transmite IPN.

Presa de la Tiraspol anunţă că începând de luni, 7 decembrie, va începe achitarea sumelor reţinute din pensiile celor care nu se mai află la evidenţă fie din cauza că au plecat din regiunea transnistreană, fie primesc pensie din partea altui stat, fie au decedat.

Anterior a fost aplicat un mecanism conform căruia, în momentul în care un pensionar era scos de la evidenţă, se colectau toate datele acestuia sau ale urmaşilor pentru ca ulterior să li se restituie sumele de bani reţinute din pensie pe toată perioada când aceasta nu s-a achitat integral.

Procesul de achitare a datoriilor la pensii urmează să se încheie până la sfârşitul lunii în raport cu persoanele care nu se mai află la evidenţă. Despre restul pensionerilor încă nu s-au făcut precizări.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani