Timofti vrea desemnarea unui nou premier după alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Nicolae Timofti, care a desemnat-o pe Natalia Gherman în funcţia de prim-ministru interimar în aceastză dimineaţă, speră că această situaţie va dura puţin. La începutul şedinţei convocată cu membrii Cabinetului de miniştri, preşedintele a anunţat că începând de săptămâna viitoare va invita fracţiunile parlamentare la discuţii pentru a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, transmite IPN.

„Domnilor miniştri, astăzi ca urmare a demisiei domnului Chiril Gaburici din funcţia de prim-ministru am desemnat-o pe doamna Natalia Gherman în calitate de prim-ministru interimar. Îi mulţumesc pentru faptul că a acceptat această sarcină provizorie de mare răspundere. Începând de astăzi şi până la formarea unui nou guvern, Cabinetul de miniştri va funcţiona în condiţiile articolului 103 din Constituţie urmând să îndeplinească doar funcţii de administrare a treburilor publice”, a comunicat preşedintele.

Nicolae Timofti le-a spus miniştirilor în exerciţiu că au în faţă o perioadă extrem de responsabilă, pe care trebuie să o trateze cu toată seriozitatea cuvenită. Starea de lucruri în instituţiile pe care le cârmuiesc aceştia trebuie menţinută într-o condiţie adecvată ca să nu lase loc pentru nelinişte, deoarece oamenii îşi fac griji în legătură cu evenimentele din societate şi se aşteaptă ca să fie linişte şi instituţiile statului să funcţioneze.

„Plăţile şi încasările curente, ordinea publică, securitatea ţării, procesele economice şi diplomatice urmează a fi asigurate de o manieră responsabilă şi promptă. Sper ca această perioadă de interimat să nu dureze prea mult. Imediat după turul doi al alegerilor locale voi invita grupurile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru. Aceasta se va întâmpla la începutul săptămânii viitoare”, a subliniat Nicolae Timofti, lansând un îndemn în adresa fracţiunilor parlamentare pentru a se concentra pe obiectivul de a forma un Guvern.

Natalia Gherman, premierul interimar, a spus jurnaliştilor că la şedinţă i-a mulţumit preşedintelui pentru încrederea acordată. „În calitate de prim-ministru interimar cred că nu ar fi corect să declar obiective ambiţioase, deoarece toate prerogativele Guvernului interimar sunt foarte clar definite în legislaţie, obiectivele principale vor fi să asigurăm funcţionalitatea instituţiilor în domeniile prioritare, să asigurăm continuitatea proceselor şi proiectelor lansate şi să asigurăm ordinea publică. Îmi exprim speranţa că acest interimat să fie pe o perioadă scurtă, deoarece cetăţenii au nevoie de o guvernare stabilă pentru a continua reformele şi cursul european al Republicii Moldova”, a menţionat premierul interimar.

Chiril Gaburici şi-a dat demisia din funcţia de premier la 12 iunie. A spus că o face pentru a nu exista bănuiala că ar putea influenţa ancheta privind autenticitatea diplomei sale de studii. Totodată, acesta a declarat că prim-ministrul Moldovei acum nu are libertatea de a acţiona pentru a putea face reforme.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”