Sturza se va întâlni astăzi cu Andrian Candu, reprezentanţii FMI şi societatea civilă. A planificat o vizită în Găgăuzia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sturza va avea astăzi întrevederi cu Andrian Candu, FMI şi societatea civilă FOTO: Alexandru Tarlev

Premierul desemnat, Ion Sturza, a anunţat că se va întâlni, joi, 24 decembrie, pentru discuţii cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, reprezentanţii FMI, unii ambasadori, societatea civilă, precum şi cu lectorii instituţiilor de învăţământ şi reprezentanţii Academiei de Ştiinţe.

Fostul prim-ministru a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că a lansat o invitaţie la discuţie PD-ului, iar până acum a avut întrevederi cu reprezentanţii PLDM, PL şi PPEM. Ion Sturza susţine că prezintă, în cadrul negocierilor, propuneri concrete privind stabilizarea economică din Republica Moldova. Potrivit agendei planificate pentru astăzi, prim-ministrul desemnat va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, reprezentanţii FMI, unii ambasadori, societatea civilă, precum şi cu lectorii instituţiilor de învăţământ şi reprezentanţii Academiei de Ştiinţe.

În acelaşi timp, Ion Sturza, a anunţat că intenţionează să viziteze, al sfârşitul anului, Găgăuzia, care „este o temă de suflet” pentru el. „În doresc ca găgăuzii să fie în guvern şi am câteva candidaturi care să le propun. Găgăuzii au dat dovadă de adeziune şi patriotism exemplar pentru Republica Moldova”, a afirmat candidatul la funcţia de premier.

Ion Sturza a mai spus că vrea să aibă întrevederi şi cu primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, şi cel al Capitalei, Dorin Chirtoacă. Referitor la formarea guvernului, Sturza susţine că are deja liste cu persoane, va stabili criterii de integritate în baza cărora aceştia vor semna o declaraţie prin care să spună că nu au furat şi nu vor fura şi va dori să aibă dreptul de a decide în cazul acestor patru ministere: Ministerul Finanţelor, cel al Economiei, Ministerul Justiţiei şi cel al Afacerilor Interne.

Omul de afaceri a menţionat că a transmis o scrisoare prin care a invitat PD-ul la consultări. Ion Sturza va veni în Parlament pe 4 ianuarie pentru a prezenta programul de guvernare şi susţine că este în continuare optimist că va fi susţinut de o majoritate parlamentară. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”