Analiză STRATFOR: România rămâne în joc, în ciuda căderii lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Stratfor apreciază că demisia premierului Ponta nu va afecta politica externă a României, însă va avea consecinţe în plan economic. Stratfor scrie că poziţia lui Ponta a devenit tot mai fragilă în ultimele luni din cauza acuzaţiilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Negocierile complexe privind formarea noului Guvern la Bucureşti vor începe în scurt timp, iar de guvernarea României se va ocupa un Cabinet interimar. Atât coaliţia de centru-stânga de la guvernare cât şi opoziţia de centru-dreapta au şanse bune pentru a numi noul prim-ministru, susţin analiştii Stratfor. Indiferent cine va fi înaintat, noul guvern va avea o viaţă scurtă, din moment ce România va intra în perioada electorală la sfârşitul lui 2016, poate chiar mai devreme.

Turbulenţele politice din Bucureşti nu vor modifica vectorul politicii externe al României. De notat este faptul că anunţul lui Ponta a fost făcut la câteva ore după întrevederea preşedinţilor statelor NATO din Centrul şi Estul Europei. Preşedinţii României, Poloniei, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei participă la reuniune pentru a discuta situţia securităţii din regiune şi pentru a formula o poziţie comună înainte de Summitul general al NATO de anul viitor.

Parteneriatul cu Polonia

Între timp, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său polonez Andrzej Duda pe 3 noiembrie. În timpul reuniunii, Duda a cerut consolidarea cooperării militare şi politice între Polonia şi România, două cele mai mari state din regiune. Duda a cerut şi o mai mare prezenţă a NATO în regiune şi a criticat Berlinul pentru cooperarea cu Moscova pe proiectul gazoductului Nord Stream II care urmează să interconecteze Rusia şi Germania. În cadrul întâlnirii nu au fost anunţate înţelegeri concrete, însă s-a anunţat că atât România cât şi Polonia împărtăşesc dorinţa de a consolida relaţiile în aceste momente când Europa de Vest este divizată cu privire la abordarea faţă de Rusia. Cu toate acestea, întâlnirea dintre Iohannis şi Duda, în contextul mini-summit-ului din 4 noiembrie, reflectă interesul tot mai puternic al Bucureştiului de a-şi întări alianţele militare în Centrul şi Estul Europei şi de a menţine legăturile strânse cu Statele Unite, chiar şi în lipsa lui Ponta.

Frânarea economiei

Cu toate acestea, demisia lui Ponta şi sezonul electoral ce se apropie vor încetini probabil progresul Bucureştiului în câteva probleme cheie, în special care se referă la economia României. Acestea pot întârzia iniţiativele interne privind atragerea investiţiilor externe şi vor încetini viitoarele negocieri cu Fondul Monetar Internaţional privind oferirea unui nou credit. FMI este îngrijorat de corupţia generală şi de ineficienţa din sectorul public al României. După ce misiunea FMI a vizitat ţara în octombrie, instituţia a cerut Bucureştiului să „menţină o disciplină fiscală” şi să „revitalizeze avâtul spre reforme structurale”, în mod special, cele care se referă la companiile de stat. Misiunea şi-a manifestat la fel îngrijorarea cu privire la faptul că tăierea taxelor şi creşterea salariilor se vor răsfrânge asupra deficitului de stat. În acelaşi timp, la mijlocul lui Octombrie, ambasadorul SUA la Bucureşti a vorbit despre necesitatea de a urgenta dezvoltarea sistemului reglator care va atrage investiţiile străine. Un parlament îngheţat şi un guvern şchiop ar paraliza luarea deciziilor de către Bucureşti, chiar dacă pentru un timp scurt, însă într-o perioadă inoportună.   

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră