Special Adevărul Moldova: 19 ani de la conflictul sângeros din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul Moldova vă prezintă, începând de astăzi, 2 martie, un serial de material dedicate evenimentelor sângeroase care au avut loc acum 19 ani şi care au dus la separarea regiunii Transnistria de Republica Molodova.

În cele aproape cinci luni (2 martie - 19 iulie 1992), cât au durat ostilitățile militare, 286 de moldoveni şi-au pierdut viaţa în timpul luptelor din Transnistria. Numărul morţilor în rândul trupelor separatiste a fost de aproximativ 800.

În războiul din 1992 au participat circa 10.000 de moldoveni, printre care poliţişti, militari şi voluntari.


GALERIE FOTO Războiul din Transnistria, în imagini


GALERIE FOTO Limba română, cenuşăreasă pe străzile din Tighina. Majoritatea moldovenilor vorbesc în graiul matern doar în şoaptă

Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei: despre cine a decis eliberarea dictatorului Smirnov, despre Declaraţia de Independenţă şi hibele actualilor politicieni

Fost luptător în războiul din Transnistria: "S-o mântuit cu apărarea patriei"

Rusia, somată de combatanţii transnistreni să intervină pe lângă Igor Smirnov pentru eliberarea lui Valeriu Miţul şi Iurie Coţofan

Consilierul de la Dubăsari, Iurie Coţofan, şi primarul de Corjova, Valeriu Miţul, vor rămâne după gratii pentru 7 zile

După 19 ani de la începerea conflictului din Transnistria: în timp ce autoritățile depun flori la complexul memorial „Eternitatea" din Chișinău, veteranii războiului de pe Nistru sunt tratați cu indiferență

CORJOVA A RĂMAS PE BARICADE: Ruşii din Transnistria şi-ar apăra "ţara" oricând,moldovenii nu ar mai pune mâna pe armă niciodată

Eugen Pâslaru, singurul deputat din Parlamentul de la Chişinău care a participat la războiul de la Nistru, susţine că „Moldova şi-a bătut joc de eroii săi“

"În 1992, la Nistru, am avut un război de partizani"

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”