SMURD-ul trece Prutul. Primul centru de intervenţie va fi deschis la Bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopterele SMURD din Iaşi şi Galaţi pot interveni oricând în Moldova Foto: Adevărul

În urma acordului semnat astăzi de premierul Iurie Leancă şi omologul său român Victor Ponta, elicopterele sanitare din Iaşi şi Galaţi vor putea interveni ori de câte ori sunt solicitate, pe teritoriul Moldovei, pentru salvarea de vieţi omeneşti.

Primul centru SMURD din Moldova va fi deschis la Bălţi. Premierul Iurie Leancă şi omologul său român, Victor Ponta, au semnat astăzi acordul pentru ca echipajele SMURD din România să treacă Prutul, în situaţii de urgenţă.

Astfel, elicopterele medicale de la Iaşi şi Galaţi pot interveni oricând este semnalată o situaţie de urgenţă în Moldova, pentru salvarea vieţilor omeneşti.

„Astăzi au fost semnate două documente importante cu prilejul acestei vizite. Unul care ţine de ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale şi al doilea de Programul de cooperare şi asistenţă între Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei Naţionale al României“ , a spus prim-ministrul Iurie Leancă

„Un sistem aşa cum este SMURD, construit în România de Doctorul Arafat, dar şi de foarte mulţi alţi medici, paramedici, pompieri, oameni care salvează vieţi omeneşti, va aduce beneficii Republicii Moldova şi cred că toate eforturile pe care le facem: de pregătire, de dotare, de infrastructură, va beneficia fiecare cetăţean al Republicii Moldova. Şi în mod sigur vor fi situaţii în care vor salva vieţi omeneşti. Sper că voi fi prezent la deschiderea primului centru SMURD la Bălţi împreună cu Domnul Prim-ministru. Eu cred că pentru România, SMURD-ul este unul dintre sistemele cu care ne mândrim şi care salvează vieţi omeneşti şi Moldova are nevoie de un sistem asemănător“, a declarat şi premierul român Victor Ponta, imediat după semnarea acordului, la Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă