SIS nuanțează: Rusia ar putea încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Rep. Moldova UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău anunță că, din informațiile instituției, Rusia ar putea încerca o invazie și a Republicii Moldova, în încercarea de a crea un coridor spre Transnistria.

Potrivit SIS, Rusia planifică să invadeze în 2023 Rep. Moldova. FOTO: Parlament.md

UPDATE Serviciul de Informații și Securitate a venit cu noi precizări. „În contextul declarațiilor dl Alexandru Musteața, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securității naționale, în cadrul cărora s-a făcut referire și la analiza mai multor scenarii prin care Federația Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina”, se arată întru-un comunicat al SIS.

----

„Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt”, a menționat șeful SIS, Alexandru Musteața, pentru TVR Moldova.

Alexandru Musteața afirmă că sunt luate în calcul mai multe scenarii, inclusiv cel în care Kremlinul va invada pe cale terestră Republica Moldova, existând posibilitatea să facă acest lucru prin Ucraina. 

Tot șeful SIS a menționat că rușii vor folosi în acest sens munițiile păstrate în satul Cobasna din regiunea transnistreană, acolo unde se afla unul dintre cele mai mari depozite militare din Europa de Est. 

Risc mare de explozie

Anterior, viceprim-ministrul pentru reintegrare de la Chișinău, Oleg Serebrian, avertiza că orice neatenție ar putea provoca o explozie depozitul militar de la Cobasna.

Deutsche Welle a scris anterior că depozitul de muniţii din stânga Nistrului este o moştenire explozivă a erei sovietice.  Situat la o distanţă de 20 de kilometri de graniţa cu Republica Moldova, depozitul deține muniţiile, armele armatei a 14-a a URSS, dar şi cele aduse din RDG şi Cehoslovacia. Este unul din cele mai mari depozite din estul Europei, fiind păzit de un grup operativ al Federaţiei Ruse care funcţionează în baza armatei a 14-a şi care este dislocat în  regiunea transnistreană. 

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%