SFS îndeamnă angajatorii să nu ofere, iar angajaţii să nu accepte salarii „în plic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Canal3.md

Serviciul Fiscal de Stat lansează o campanie de verificare a agenţilor economici care recurg la practica achitării salariilor „în plic”, utilizând munca nedeclarată sau parţial declarată a persoanelor angajate, transmite IPN cu referire la Nicoleta Nemerenco, şefă de direcţie în cadrul SFS.

Prima etapă a campaniei începe la 20 martie şi va dura trei luni. Aceasta va viza 17 agenţi economici. „În baza aplicării unor criterii de risc, SFS a constatat că aceşti angajatori utilează frecvent munca la negru, munca nedeclarată sau parţial declarată a angajaţilor”, a explicat reprezentanta de la SFS într-o conferinţă de presă.

Angajatorilor respectivi li se va oferi posibilitatea să revadă dările de seamă privind salariile plătite angajaţilor şi să achite corect impozitele. Dacă nu se vor conforma, vor ajunge pe lista agenţilor economici care vor fi supuşi verificărilor, la a doua etapă a campaniei. Startul etapei a doua va fi dat în lina iunie.

Nicoleta Nemerenco a precizat că pentru diminuarea sumei contribuţiilor sociale datorate – sancţiunea este dublă sumei diminuate, iar pentru diminuarea sumei contribuţiilor obligatorii de asistenţă medicală – sancţiunea este egală cu suma diminuată. Totodată, pentru fiecare persoană care activează în companie şi nu este angajată oficial se aplică amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale. În cazul în care se stabileşte că salariile au fost achitate fără a fi reflectate integral în dările de seamă şi în documentele de evidenţă contabilă, persoana juridică riscă o amendă de la 1000 la 1500 de unităţi contravenţionale.

Şi angajaţii care acceptă salarii „în plic” au de suferit. „Ei riscă să fie privaţi de dreptul la asistenţă medicală, la o viitoare pensie decentă. Şi, desigur, poziţia persoanei care acceptă salariul „în plic” este foarte nesigură într-o companie”, a subliniat Nicoleta Nemerenco.

Potrivit datelor SFS, în anul 2017 au fost depistate 137 de cazuri de achitare a salariilor „în plic”.

Potrivit unui studiu, ponderea persoanelor care deţin un loc de muncă neoficial în Republica Moldova ar constitui 36,35% din totalul persoanelor ocupate. Cel mai înalt nivel al muncii nedeclarate se atestă în agricultură, transport, industrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort