Şeful statului îi cheamă pe liderii AIE la reconciliere: „Faceţi un pas înapoi şi regândiţi-vă tacticile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti le cere liderilor AIE să revină la masa de negocieri. Foto: Tudor Iovu

Nicolae Timofti, preşedintele ţării, cere celor trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană să revină la masa de negocieri.

Şeful statului insistă ca liberal-democratul Vlad Filat, democratul Marian Lupu şi liberalul Mihai Ghimpu să renunţe la învinuirile publice reciproce „la care s-au dedat de câteva săptămâni şi la actele de ostilitate în care s-au lansat“.

„PLDM să renunţe la decizia sa unilaterală de ieşire din acordul Alianţei; Partidul Democrat să nu mai insiste asupra revenirii la aşa-numita variantă zero, şi anume la demisia primului ministru şi a speakerului Parlamentului; Partidul Liberal să-şi reconfirme ataşamentul faţă de ideea de păstrare a Alianţei“, a declarat preşedintele Nicolae Timofti.

Discursul şefului statului:

În ultimele zile, am purtat discuţii intense cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, dar şi cu diverşi emisari din străinătate, cu consilierii mei şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, în încercarea de a găsi o cale de ieşire din situaţia politică dificilă în care ne aflăm.

Precizez din capul locului că nu este imposibil. Cred cu tărie că în politică trebuie să predomine raţiunea în faţa emoţiilor, şi interesul ţării în faţa intereselor de partid.

Analizele politice, diplomatice şi economice pe care le am la dispoziţie îmi arată că interesul nostru naţional, al întregului popor, este să continuăm procesul de integrare europeană.

Am mai spus-o: ne aflăm în faţa unui moment istoric decisiv. În lunile care urmează se hotărăşte soarta noastră de mai departe. Fie rămânem captivii trecutului nostru complicat, fie devenim stăpâni pe sorţile noastre şi ne aliniem marii civilizaţii europene care ne-a întins o mână.

Păstrarea actualei Coaliţii de guvernământ este, în prezent, singura opţiune de continuare a procesului de integrare europeană. Sunt convins că liderii Coaliţiei, domnii Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Vlad Filat, înţeleg pe deplin responsabilitatea pe care o au faţă de cetăţenii acestei ţări, de a asigura continuitatea actului de guvernare în componenţa actuală, cu sprijinul parlamentar necesar.

Cred că nu există alternativă pentru această cale de conciliere şi unitate. Alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie decât pentru acele forţe care doresc reîntoarcerea ţării într-un climat de incertitudine şi într-un cadru nedemocratic.

Liderii AIE au, aşadar, datoria şi obligaţia să dea dovadă de maturitate politică în detrimentul orgoliilor pe care le-au demonstrat. Ei trebuie, prin exemplu propriu, să liniştească spiritele din interiorul partidelor pe care le conduc.

Avem nevoie de stabilitate, de linişte, ca să ne putem concentra la ce avem de făcut.

De aceea,

Îi îndemn pe liderii politici care conduc destinele acestei ţări să facă un pas înapoi şi să-şi regândească tacticile. Să adopte o poziţie comună, unitară, şi să revină la masa de negocieri.

Le cer:

1.   să renunţe la învinuirile publice reciproce la care s-au dedat de câteva săptămâni şi la actele de ostilitate în care s-au lansat.

2.   PLDM să renunţe la decizia sa unilaterală de ieşire din acordul Alianţei

3.   Partidul Democrat să nu mai insiste asupra revenirii la aşa-numita variantă zero, şi anume la demisia primului ministru şi a speakerului Parlamentului

4.   Partidul Liberal să-şi reconfirme ataşamentul faţă de ideea de păstrare a Alianţei


Atunci când vor fi găsit înţelegere, să facă tot posibilul ca să îmbunătăţească calitatea guvernării, să facă instituţiile să funcţioneze la randamentul aşteptat de cetăţeni.

Sunt de părere că pentru a accelera reformele şi a trece la acţiuni energice de modernizare a societăţii, este loc şi pentru o remaniere guvernamentală, astfel încât ministerele şi agenţiile guvernamentale să aibă în frunte oameni competenţi şi integri din punct de vedere moral.

Acesta este punctul meu de vedere şi viziunea mea asupra actualei stări de lucruri. Aştept reacţii din partea liderilor politici şi a societăţii. Pentru astăzi am programate două întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile, cărora le voi cere părerea asupra acestor lucruri.

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele