Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată de premierul Maia Sandu şi ministra de Externe a României, Ramona Mănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru aprofundarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova este necesară urgentarea proiectelor de interconectare pe infrastructura energetică. Astfel, este importantă finalizarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, planificată pentru perioada aprilie-mai 2020, transmite IPN.

Declaraţiile în acest sens au fost făcute la întrevederea premierului Maia Sandu cu ministrul de Externe al României, Ramona Mănescu, care a efectuat o vizită în Republica Moldova.

Premierul moldovean şi-a exprimat recunoştinţa pentru susţinerea oferită de România Republicii Moldova şi a subliniat importanţa dialogului politic activ şi cooperarea sectorială vastă, dezvoltate în cadrul Parteneriatului Strategic european. Maia Sandu a menţionat că România este un partener comercial de încredere, iar relaţiile comercial-economice au o dinamică pozitivă.

„Apreciem promptitudinea şi deschiderea cu care Guvernului României a răspuns la solicitarea Guvernului RM privind suportul pentru a ne realiza obiectivul de aliniere şi racordare a ţării noastre la standardele şi valorile europene prin modernizarea ţării, eradicarea corupţiei şi reforma justiţiei”, a declarat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Prim-ministrul Maia Sandu şi Ramona Mănescu au apreciat realizarea proiectelor comune de succes, exprimând interesul pentru continuarea acestora în domeniile prioritare: educaţie, cultură, energie, agricultură şi altele.

„România este fermă în a oferi sprijin Republicii Moldova prin implementarea mai multor proiecte de cooperare. Este vorba despre sprijinul ce ţine de infrastructura energetică reciproc avantajoasă, sprijinul politic pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, dar şi cel financiar. Angajamentul României pentru Republica Moldova face deja parte din ADN-ul statului român şi va continua cu aceeaşi intensitate, indiferent de cine este la guvernare sau cine e preşedinte în România”, a declarat Ramona Mănescu.

De asemenea, a fost reiterată importanţa fluidizării traficului la frontieră prin coordonarea acţiunilor comune, inclusiv sincronizarea numărului de personal al autorităţilor vamale şi al poliţiei de frontieră la punctele de trecere, în scopul evitării ambuteiajelor. Totodată, a fost salutată evoluţia pozitivă înregistrată în procesul de negocieri privind reducerea tarifelor de roaming.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată