Ruslan Flocea, desemnat la funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie. Care este legătura acestuia cu Dodon şi Greceanîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, Ruslan Flocea, a fost desemnat de către Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi luni, 29 iulie, în funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie. Candidatura acestuia urmează să fie aprobată de Parlament.

În spaţiul public, în ultima vreme, au apărut informaţii precum că anume Ruslan Flocea va câştiga concursul pentru funcţia de şef al CNA, pe motiv că ar fi o persoană apropiată de Igor Dodon, care şi-ar dori să aibă controlul asupra Centrului, informaţie negată de preşedintele ţării.

Din 2016, îndată ce Igor Dodon a ajuns în funcţia de şef de stat, Ruslan Flocea a fost angajat în calitate de secretar general al Aparatului preşedintelui ţării.

Legăturile lui Ruslan Flocea cu Socialiştii nu se opresc aici. În perioada 2006-2008, acesta a activat în calitate de consilier al viceprim-ministrului, Zinaida Greceanîi, care la acea vreme reprezenta Partidul Comuniştilor. Apoi, după ce Zinaida Greceanîi a fost învestită în funcţia de prim-ministru, în perioada 2008-2009, Ruslan Flocea a deţinut funcţia de consilier principal de stat.

De asemenea, acesta a activat şi în funcţii de conducere şi în cadrul CNA, din 2012 până în 2016.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice