Rusia ameninţă cu text deschis Republica Moldova, prin vocea emisarului lui Putin: „Vor fi consecinţe grave dacă veţi semna Acordul de Asociere cu UE”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin,  alături de conducătorii nerecunoscutei republici moldoveneşti transnistrene, la Tiraspol, la parada de 9 mai. FOTO: president.gospmr.ru

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin avertizează direct Moldova în legătură cu semnarea Acordului de Asociere cu UE. „Conducerea a decis ca ţara să se îndrepte spre Europa, iar astfel vor avea de suferit moldovenii care lucrează în Federaţia Rusă. Noi vă atenţionăm direct că vor fi consecinţe grave în cazul în care Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE”, a declarat Rogozin în timpul vizitei sale la Tiraspol, transmite IPN.

Dmitri Rogozin a subliniat că partea rusă este total nemulţumită de faptul că auto-proclamata conducere din stânga Nistrului nu este invitată la masa de dialog privind asocierea cu Uniunea Europeană.

„Noi suntem categoric împotriva aceea că în acest proces nu este invitată şi Transnistria, iar acest lucru ar putea duce la o blocadă economică pentru regiune. Rusia va acţiona în aşa mod, încât să asigure condiţii de trai normale pentru locuitorii din regiune”, a spus Dmitri Rogozin.

Oficialul rus a recomandat autorităţilor de la Chişinău să semneze Acordul de Asociere cu UE după alegerile parlamentare din toamna acestui an, pentru a evita înăsprirea condiţiilor faţă de cetăţenii moldoveni care muncesc în Rusia.

Anterior, autorităţile moldoveneşti s-au arătat îngrijorate de faptul că vicepremierul rus, care este şi reprezentant al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru regiunea transnistreană, nu şi-a coordonat vizita în Republica Moldova conform procedurilor diplomatice internaţionale. Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farid Muhamedşin, convocat pentru explicaţii la ministerul moldovean de externe a declarat că Rogozin întreprinde o vizită privată. Regiunea transnistreană a Republicii Moldova este condusă de un regim separatist pro-rus.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent